Primul Război Mondial a reprezentat conflictul care a schimbat lumea și a remodelat-o într-un mod care a distrus vechea ordine europeană și a dat naștere uneia noi. Odată cu începerea marii conflagrații, în opinia unei mari părți a specialiștilor, se sfârșește Epoca Modernă și intrăm în cea Contemporană. Dintre istoricii care au scris despre cauzele acestui conflict, Fritz Fischer[1] afirmă că motivele războiului trebuie căutate în politica internă, economia și structurile sociale ale Germaniei. Alți istorici consideră că politica externă a Germaniei a influențat-o în mod determinant pe cea internă, această simbioză ducând în final la declanșarea Marelui Război. Pe de altă parte, Dirk Stegman[2] invocă interesele anumitor grupări, Karl Wernecke[3] învinovățește presa și opinia publică, Heiner Raulf[4] pune accent pe Prima Criză Marocană, iar Barbara Vogel[5] pe relațiile proaste ruso-germane, Raymond Poidevin[6] dă vina pe rivalitățile economice și financiare franco-germane, iar Isabel Hull[7] pe împărat[8] și anturajul acestuia, în timp ce alții îi acuză pe politicieni. În ciuda multor diferenţe de emfază şi de opinie, este corect să spunem că s-a ajuns, totuși,  la un consens al istoricilor germani, britanici şi americani, care sunt de părere că politica externă germană de după 1897 trebuie înțeleasă ca un răspuns la ameninţările interne ale socialismului şi democraţiei.[9]

Analizând situația Europei după uciderea lui Franz Ferdinand[10], la 28 iunie 1914, putem observa că Austro-Ungaria este hotărâtă să declanșeze războiul împotriva Serbiei, din cauza implicării acesteia în asasinat. Germania, pe de altă parte, duce o politică externă agresivă încă din 1897, convinsă că numai războiul poate rezolva problemele interne. Marea Britanie și Franța doresc să mențină pacea, în timp ce Italia rămâne deocamdată neutră, având o dispută mai veche cu Viena pe tema granițelor din nord.  Dacă Germania este într-adevăr singura vinovată, se pune următoarea întrebare: Kaiserul este culpabil? Politicienii? Armata?

Se poate spune că primul poartă cea mai mare vină, urmat de generalii săi. Politicienii pot fi acuzați de faptul că au susținut politica externă a împăratului și de o anumită incompetență, dar nu neapărat pentru evenimentele din 1914. Vina lor trebuie căutată în 1897, atunci când începe politica agresivă a Germaniei.

Doi dintre cei mai importanți actori pe scena politică a Europei, Kaiserul Wilhelm al II-lea și țarul Nicolae al II-lea[11], au încercat, la inițiativa celui din urmă, prin ceea ce se vor numi scrisorile Willy-Nicky, să găsească o soluționare pașnică a puternicelor divergențe de la acea vreme.

Mă bucur că te-ai întors. [împăratul revenise din croazieră] În acest moment grav, apelez la tine să mă ajuți. Un război rușinos a fost declarat unei țări slabe. Indignarea din Rusia, pe care o împărtășesc întru totul, este enormă. Prevăd că, foarte curând, voi fi copleșit de presiunea ce se face asupra mea și voi fi forțat să iau măsuri extreme ce vor duce la război. Pentru a încerca să evităm o asemenea calamitate, precum un război european, te implor, în numele vechii noastre prietenii[12] să faci ce poți pentru a-ți opri aliații să meară prea departe.[13] (Prima telegramă a țarului către Kaiser, 29 iulie 1914)

Așadar, Nicolae al II-lea încearcă să-și convingă vărul să oprească atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei.  Wilhelm al II-lea vedea conflictul dintre aceste două țări ca fiind inevitabil. Dar Kaiserul speră să poată restrânge conflictul doar la aceste două țări:

Am primit telegrama ta și îți împărtășesc dorința ca pacea să fie păstrată.

Dar după cum ți-am spus în prima[14]  mea telegramă, nu pot considera acțiunea Austriei împotriva Serbiei ca fiind un război rușinos. Austria știe din proprie experiență că promisiunile sârbești de pe hârtie sunt cu totul nesigure. Înțeleg că acțiunea sa [n.e. – a Austriei] trebuie judecată ca o modalitate de a obține garanția completă că promisiunile sârbești vor deveni fapte reale. Acest raționament e confirmat de declarația cabinetului austriac potrivit căreia Austria nu dorește nicio cucerire teritorială pe seama Serbiei.

De aceea, sugerez că ar fi foarte posibil ca Rusia să rămână un spectator al conflictului sârbo-austriac fără implicarea Europei în cel mai oribil război pe care l-a văzut vreodată. Cred că o înțelegere directă între Guvernul tău și Viena este posibilă și dezirabilă, și, după cum ți-am scris deja, guvernul meu continuă eforturile pentru a o promova.

Desigur că măsurile militare din partea Rusiei ar fi văzute de către Austria ca o calamitate pe care amândoi dorim să o evităm și ar pune în pericol poziția mea ca mediator, pe care am acceptat-o prompt, în urma apelului tău la prietenia și ajutorul meu.[15]

Willy (Kaiserul către Țar, 29 iulie 1914)

Pe 29 iulie începe mobilizarea parțială a trupelor ruse. Pe 1 august, sunt mobilizate și trupele  germane. Cei doi monarhi nu au ajuns la o înțelegere, deoarece fiecare își urmăreau propriile interese: Germania nu voia implicarea Rusiei în războiul dintre Austro-Ungaria și Serbia, în timp ce Rusia nu dorea să-și piardă influența în Balcani.

În ultima scrisoare trimisă între cei doi, Kaiserul îi cere Rusiei retragerea trupelor de la graniță[16] în 12 ore, conform ultimatumului adresat guvernului de la Sankt Petersburg:

Îți mulțumesc pentru telegramă. Ieri am atras atenția guvernului tău asupra unicului mod prin care războiul poate fi evitat.

Deși am cerut un răspuns de la tine pentru azi la ora prânzului [ultimatumul privind oprirea mobilizării], nicio telegramă de la ambasadorul meu, cu un mesaj din partea Guvernului tău, nu a ajuns la mine până acum. De aceea, sunt obligat să-mi mobilizez armata.

Un răspuns imediat, afirmativ și clar din partea guvernului tău e singura modalitate pentru a evita o suferință nesfârșită. Până nu primesc acest răspuns, nu pot discuta subiectul telegramei tale. De fapt, trebuie să-ți cer să ordoni imediat trupelor tale ca sub nicio formă să nu comită nici cel mai mic act de încălcare a frontierelor noastre. (Kaiserul către țar, 1 august 1914)

În aceeași zi, Germania declară război Rusiei. Astel, începe cel mai mare conflict cunoscut de lume până în acel moment.

Cine sunt vinovații pentru Marele Război? Probabil Austro-Ungaria merită poziția fruntașă pentru faptul că nu a ținut cont de consecințele care se puteau naște din invaderea Serbiei, bazându-se pe tratatul cu Germania. Având spatele asigurat, Habsburgii au ignorat scena europeană. Apoi, ar trebui să luăm în considerare Germania, care a încălcat tratatele internaționale și care vedea în posibilul conflict rezolvarea problemelor sale interne. De asemenea, Franța, măcinată de conflicte interne, a fost indecisă, iar Marea Britanie, —pasivă până în momentul invadării Belgiei de către nemți. Așadar, toate marile puteri poartă o vină mai mare sau mai mică pentru una dintre cele mai mari tragedii din istorie.


[1] Unul dintre cei mai importanți istorici germani care a scris despre cauzele Primului Război Mondial. Afirmațiile sale cu privire la vinovăția Germaniei pentru război au stârnit deseori controverse.
[2] Istoric german specializat pe istorie contemporană
[3] Istoric german care a studiat perioada de dinainte de începerea Marelui Râzboi
[4] Istoric german care a colaborat și scris mai multe articole despre Primul Război Mondial în revista The Journal Of Modern History
[5] Istoric german specializat pe secolul nouăsprezece
[6] Istoric francez specializat pe trecutul relațiilor franco-germane
[7] Istoric american, a condus departamentul de istorie de la Universitatea Cornell, specializată în istoria Germaniei din 1700 până în 1945.
[8] Kaiserul Wilhelm al II-lea, Împărat german între 1888-1918
[9] David E. Kaiser, “Germany and the Origins of the First World War”, în: The Journal of Modern History, Vol. 55, No. 3. (Sep., 1983), pp. 442-474.
[10] Moștenitorul tronului austro-ungar.
[11] Nicolae al II-lea, împărat și autocrat al tuturor rușilor între 1894-1917
[12] Cei doi era veri de gradul trei
[14] Kaiserul către Țar, 29 iulie 1914, (s-a intersectat cu cea trimisă de Nicolae) Cu cea mai gravă îngrijorare, aflu despre impresia pe care acțiunea Austriei împotriva Serbiei a creat-o în țara ta. Agitațiile lipsite de scrupule ce au loc în Serbia de ani de zile au dus la această crimă cumplită căreia Arhiducele Franz Ferdinand i-a căzut victimă. Spiritul care i-a făcut pe sârbi să-și ucidă propriul rege și pe soția lui încă domină în această țară. Fără îndoială, vei fi de acord cu mine că amândoi, tu și cu mine, avem un interes comun, precum toți Suveranii, în a insista ca persoanele responsabile moral pentru crima mișelească să-și primească pedeapsa meritată. În acest caz, politica nu joacă niciun rol. Pe de altă parte, înțeleg întru totul cât de dificil este pentru tine și pentru guvernul tău să faceți față direcției opiniei publice. Prin urmare, pentru sincera și tandra prietenie ce ne leagă strâns de mult timp, îmi exercit toată influența spre a-i face pe austrieci să ia măsuri directe pentru a ajunge la o înțelegere satisfăcătoare cu tine. Am încredere că mă vei ajuta în eforturile mele de a aplana dificultățile ce încă pot apărea. Al tău foarte sincer și devotat prieten și văr, Willy
[16] Granița ruso-germană din estul Europei sursa foto