Nimic despre clișee. Allende și dragostea

Clișee. Dacă aș pleca pe o insula pustie, nu aș ști ce cărți să aleg. Mi-e greu să spun că am scriitori preferați. Sunt genul de cititor căruia îi place să își țină toate cărțile aproape, astfel că atunci când mă voi muta acestea vor ocupa mai multe cutii decât hainele. Și totuși, dacă ar trebui, sunt vreo trei-patru scriitori pe care i-aș alege. Isabel Allende ar fi, poate, prima pe listă.

Clișee. Când eram mică, eram fascinată de telenovele. Erau la modă, romantice și pline de tot felul de povești. După câțiva ani de vizionat acest gen, am rămas cu două mari pasiuni – limba spaniolă și istoria sud-americană. Când am început un curs de limba spaniolă, aveam deja o bază (evident, cu toate confuziile între spaniola pură și particularitățile dialectelor din America de Sud). Având în vedere backgroundul, tema licenței a venit firesc – Che Guevara. Mă fascinează și astăzi lumea sud-americană, istoria, muzica, chiar și telenovelele, deși astăzi nu mai caut poveștile, ci clișeele.

Am ezitat destul de mult să cumpăr o carte din seria de autor dedicată Isabelei Allende. Mi-era teamă de clișee, mi-era că aveam să găsesc în poveștile ei toate subiectele telenovelelor pe care le-am văzut în copilărie. Și totuși, Țara mea inventată m-a convins că poveștile Isabelei Allende nu au nimic din clișeele mele închipuite. Dar acesta nu este un articol despre Allende sau despre clișee, ci unul despre dragoste.

Când am plecat spre evenimentul de lansare a cărții de Isabel Allende se lăsase deja întunericul. Deși nu era nici jumătatea lunii februarie, mirosea a primăvară. Sau poate o așteptam de prea mult timp și mi-o imaginam. Librăria Humanitas de la Cișmigiu era plină; am găsit cu greu un scaun liber în fața unui cuplu de vârsta a doua. M-am așezat cuminte și m-am uitat în jur. Când mergi singur la evenimente de acest gen, ai șansa să observi detalii pe care nu le-ai vedea altfel. Nu eram hotărâtă să cumpăr cartea, dar cum am pus mâna pe ea, să o răsfoiesc, m-am dus direct la casă. În spatele meu, cuplul avea o discuție simpatică:

Tu ești sigură că astăzi este? Da, așa am văzut pe afiș. Hm, nu văd pe nimeni cunoscut. Ce facem, cumpărăm și noi cartea? Păi da. Ne permitem și noi o carte bună din când în când. Cât costă? 30 lei. Da, o luăm, le avem și pe celelalte. (se auzeau paginile cărții) E interesantă asta cu Balcicul. Da. Auzi, tu ești sigură că astăzi e lansarea, uite, e trecut de 7, ar fi trebuit să înceapă. Da, eu așa am văzut. Hai că mă duc să afară, să văd afișul din vitrină. (ea continuă să răsfoiască, el revine după câteva zeci de secunde și îi spune amuzat) Nu e joia asta, mă, e săptămâna viitoare. Aoleu, eu așa am văzut, că e azi. Păi și ce facem, mai stăm? Nu. Tu poți ajunge săptămâna viitoare? Nu. Eh, asta e, ne-am mai plimbat și noi. Mai cumpărăm cartea? Da, normal. Păi hai, mergem să bem și noi o cafea, în oraș.  

Nu am putut să îi privesc decât puțin, peste umăr, dar am simțit că e cel mai frumos preview al serii pentru o discuție despre dragoste. Îmi place să cred că dragostea e o plimbare într-o seară de februarie, căci chiar dacă ajungi la o lansare cu o săptămână mai devreme, poți cumpăra oricând cartea. De fiecare dată când am fost la evenimentele de lansare ale cărților lui Allende am avut același sentiment – nimeni nu a ajuns acolo din întâmplare. Fiecare știa cărțile, atmosfera din romanele ei, personajele, povestea ei de viață. La întâlnirea de la Humanitas Cișmigiu s-a râs mult, s-au citit fragmente din carte, s-au spus poveștile cum-am-descoperit-o-pe-Isabel-Allende.

Noi, femeile, nu ascultăm decât dacă ni se şopteşte la ureche. Punctul nostru G se află în urechi; cei care-l caută mai jos îşi pierd timpul – pe al lor şi pe al nostru.

Cu stilul ei fabulos, Allende a scris încă o carte care roade sufletul cu zâmbetul pe buze. Ciudat, totuși, pentru o antologie. Recunosc că nu am citit despre carte înainte să ajung la librărie. Sunt genul de om care alege filmele după trailere și cărțile după titlu. M-a dezamăgit puțin ideea de antologie, mai ales că nu am citit încă toată colecția. Cărțile Isabelei Allende sunt, pentru mine, ca filmele lui Woody Allen – îmi place să știu că mai am povești de descoperit. Și totuși, intervențiile Marinei Constantinescu și ale Denisei Comănescu m-au liniștit – piesele de puzzle devin un întreg despre dragoste.

Nu am avut ocazia să probez noile tendințe la modă, precum sexul tantric. Nu l-am convins pe Willie să mergem să urmăm un curs: zice că e prea bătrân ca să se agațe de lustră. I-am explicat că nu e vorba de exerciții aerobice, ci de o combinație de tămâie, muzică de sitar, pene de păun și uleiuri aromatice, dar asta-l interesează mai puțin decât lustra.

 este o antologie minunată despre primele și ultimele iubiri, despre pasiuni și gelozii, despre iubiri neîmplinite, despre magie și umor în iubire, despre maturitate și erotism. Dragoste nu este un puzzle copy\paste din romanele Isabelei Allende, ci este o poveste de sine stătătoare care te transpune în realismul magic al lumii sud-americane. Dragoste are forța unui roman pentru că Allende reușește să lege fragmentele din poveștile cărților sale cu mărturisirile ei personale.

De la o vreme încoace, Willie îmi tot repetă că ne descompunem împreună (…) Oricum, a te descompune cu cineva alături, e mult mai bine decât a o face singur (…).

Mi-am luat cartea și m-am ascuns într-un colt al librăriei colorate. Și printre cărți și poveștile Isabelei Allende, muzica lui Maxim Belciug mă transpunea într-o lume magică. Eram acolo, printre personajele ei, în lumile lor. Mai târziu, pe bulevardul aglomerat, oamenii păreau personaje dintr-o poveste pe care nu a scris-o nimeni. Încă. Și încă mirosea a primăvară.

Titlu:
Autor: Isabel Allende
Editură: Humanitas
Colecție: Seria de autor Isabel Allende
An: 2014
Traducători: Radu Niciporuc, Cornelia Rădulescu
Ilustrații: Ana Juan
Pagini: 240