Peter O’Toole a fost unul dintre actorii care au inspirat. A venit, a emoționat și a plecat. În mai bine de 40 de ani de carieră, actorul a jucat în zeci de filme, a schimbat o mulțime de măști, dar, cel mai important, a știut cum să valorifice una dintre cele mai frumoase meserii: actoria.
Îmi amintesc când am văzut prima oară Troia (2004, r. Wolfgang Peterson). A fost ziua în care în sfârşit am înţeles istoria unei povești complexe, dar simplu spuse, despre cum relațiile interumane și orgoliul nemăsurat pot declanșa războaie colosale. Aceste rânduri nu sunt însă despre Troia şi nici despre cât de remarcabil a fost războiul dintre spartani şi troieni, două popoare de o ingeniozitate incontestabilă. Aceste rânduri sunt despre cel ce a fost Priam în Troia, Simon Dermott în How to steal a million (1966, r. William Wyler), Tiberius Iuliu Caesar Augustus în Caligola (1979, r. Tinto Brass) şi alte zeci de personaje ce i-au garantat primele rânduri în cel mai râvnit spectacol: spectacolul vieţii.
It’s time for me to chuck in the sponge. To retire from films and stage. The heart for it has gone out of me. It won’t come back. (Peter O’Toole)
Născut în perioada interbelică, într-o lume dominată de războaie și de criza economică, Peter O’Toole a fost unul dintre cei care au avut privilegiul a se afirma. Artistul a schimbat nenumărate măști sub egida actoriei: de la renumitul Hamlet (1963, Royal National Theatre, r. Laurence Olivier) până la râvnitul Casanova (2005, în Casanova, r. Sheree Folkson), de la solemnitatea Papei Paul al III-lea (2007-2010, în The Tudors, r. Steve Shill) până la diplomația lui Paul von Hindenburg (2003, în Hitler: The Rise of Evil, r. Christian Duguay). Peter O’Toole a câștigat patru Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy și, deși a fost nominalizat de opt ori la Oscar, actorul nu a câștigat niciodată. Printre aceste ocazii de a primi celebrul premiu se numără și cea din 1970, când O’Toole, fiind la un pas de a câștiga premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (filmul Goodbye, Mr. Chips), a pierdut în favoarea actorului John Wayne pentru rolul din filmul True Grit. În același context, anul 1973 a fost cel în care Peter O’Toole, aflat în fața premiului pentru cel mai bun actor în rol principal în filmul The Ruling Class, a pierdut în favoarea actorului Marlon Brando, nominalizat pentru rolul din The Godfather.
Cu toate acestea, în 2003, actorul a primit un Oscar onorific pentru cariera sa longevivă. Ce importanță au, în fond, premiile, când tu, prin prestigiul pe care ți l-ai creat, lași în lume propria-ți istorie, un univers doar al tău, în care oamenii nu contenesc a te aplauda, în care poveștile sunt sacre, iar Oscarul e doar un amănunt? Pentru că dincolo de filmele și piesele în care a jucat, Peter O’Toole a lăsat în urmă un model pentru actorii aspiranți la glorie, a trecut prin viață demn, iar atunci când a știut că trebuie să plece, a plecat. Fără alte comentarii, fără alte considerații sau remarci, pur și simplu s-a retras exact așa cum a venit: demn, dintr-odată, ducându-și până la capăt misiunea de a inspira.
When did I realize I was God? Well, I was praying and I suddenly realized I was talking to myself. (Peter O’Toole)
Pe 15 decembrie 2013, Peter O’Toole a plecat. Simplu, delicat, dintr-odată și anticipat, și-a coborât ochii cu noțiuni vagi despre moarte, ca noi toți, și s-a predat. Și, deși puțini îi știu ultimul suflu sau zâmbetul de ieri, toți i-au ascultat ultimele cuvinte rostite sincer ca pentru final de drum, pe când conștiința îi repeta ca o necesitate Sfârșitul:
I’m able to think. I think of our colleagues, our old friends now gone, who played their part in this ceremony. I think of the sumptuous talent alive and with us now. I think of the astonishing young, the gifted and able young man and women who I meet, practically, every time I go to work and from whom I grab energy. I think of the United States and of the loves and friendships I’ve known here for more than a half of century, and how much the nation is giving to me personally, privately and professionally. I’m deeply thankful. And now, at this last, you give me this delightful shock. You’re very good. Good night! And God bless you! (Peter O’Toole, 2003, decernarea Oscarului onorific)