Singură în Univers. Pentru câteva fracţiuni de secundă, mi-a fulgerat prin minte ideea îndepărtării. Nu neapărat o îndepărtare fizică, ci mai mult una prin care să fi fost departe de tot ce-mi rănea orgoliul sau mă făcea să cred că nu meritam să fiu nedreptăţită. Eram egoistă. Îmi imaginam cum ar fi fost să mă transform în apatie. Îmi imaginam doar pentru că îmi era prea frică. Am găsit şi o calitate a fricii – te împiedică să faci prostii. De fiecare dată, m-am întors spre mine. Unii îi spun renaştere. Ceva din exterior (fiindcă eu eram incapabilă să o fac) m-a împins de la spate şi m-a aruncat din plin în lumina pe care eu o negasem.

Gravity (2013), al regizorului mexican Alfonso Cuarón are anul acesta 10 nominalizări la Oscar.[1] Mai mult, James Cameron[2], al cărui Aliens a câştigat două premii Oscar în 1987, a declarat că este cel mai bun film a cărui acţiune este plasată în spaţiu. Nu sunt nici pe departe vreo cinefilă îndârjită. Nu ştiu să spun care film e mai bun şi care e mai prost. Le simt şi-atât. Dar cred că acest film e despre ce scriam mai sus. Şi cred că e una dintre cele mai emoţionante creaţii cinematografice pe care le-am văzut în ultima vreme. Şi nu o zic doar pentru imaginile care mi-au tăiat respiraţia, nici pentru faptul că m-a zdruncinat în final. Nici măcar pentru George Clooney. Ci pentru ideea pe care ochiul meu umil de privitor a desprins-o, aceea că, indiferent unde te afli, iei cu tine bucăţi din lumile tale, iei necazuri şi doruri, încercări şi pierderi.

Cât timp am stat în faţa ecranului, am descoperit o Sandra Bullock altfel decât aşa cum o aveam în minte, haioasă şi spontană în comediile romantice pe care le acuzam în gând de ipocrizie. Am văzut o Sandra Bullock dând naştere unui personaj care murise din punct de vedere spiritual odată cu moartea fiicei sale. Un personaj care se luptase pentru supravieţuire pe un Pământ care nu-i mai oferea nicio bucurie şi care avea să se lupte pentru acelaşi lucru într-un spaţiu ce o primea pentru prima oară. Câştigătoare a unui Oscar, în 2010,  pentru rolul din The Blind Side, aceasta este considerată de unii critici de film o potenţială câştigătoare şi anul acesta, pentrul rolul din Gravity. Acelaşi James Cameron a afirmat că munca actriţei a fost mai impresionantă decât tehnologia care a susţinut-o.[3] În acelaşi timp, Alfonso Cuarón a câştigat, pentru cel mai bun regizor, un premiu Golden Globe şi premiul Alexander Korda pentru cel mai bun film britanic, iar filmul a primit premiile BAFTA pentru cele mai bune efecte speciale vizuale, cea mai bună imagine, cel mai bun sunet şi premiul Anthony Asquith pentru muzică de film.

Dacă eşti dornic de acţiune, nu te uita la film. Dacă încerci să descoperi realitatea în fiecare amănunt, nu te uita la film. Dacă ai impresia că filmele bune se învârt în jurul a zeci de personaje şi se desfăşoară pe cât mai multe planuri, nu te uita în niciun caz la film. Pentru că nu o să înţelegi în ce constă cu adevărat geniul acestui regizor: în faptul că a putut crea o opera de artă folosind două personaje, şi, în rest, necunoscutul, neantul.

Matt Kowalski: How about you Ryan, you have anybody down there, looking up in the sky waiting for you to come home?

Povestea e destul de simplă în aparenţă. Veteranul astronaut Matt Kowalski (Clooney) şi Dr. Ryan Stone (Bullock) se află într-o misiune de rutină în spaţiu când un satelit rus explodează, declanşând o reacţie în lanţ. Reziduurile îi lovesc, distrugând nava spaţială. Câteva minute mai târziu, sunt pierduţi în spaţiu. Între lumina unui Pământ albastru şi întunericul nemărginirii. Şi da, e momentul când începi să fii şi tu acolo. Şi nu ştii ce e mai frumos: imaginea unui Pământ care pare superb privit de sus, un tot unitar în care nu (mai) vezi mizeria şi sărăcia, boala şi nefericirea sau senzaţia că te-ai desprins de fotoliu şi ai călcat în picioare legile gravitaţiei. Până în momentul în care îţi dai seama că oricât de interesante ar fi emoţiile prin care treci, de fapt, în faţa ta se derulează un dezastru. Noroc cu George Clooney care mai detensionează atmosfera.

Matt Kowalski: Half of North America just lost their Facebook.

Singură în Univers. Aşa ajunge să fie Ryan Stone, ca unică supravieţuitoare a impactului. Potrivit regizorului, pe lângă călătoria palpitantă în spaţiu, lupta lui Stone reprezintă o metaforă pentru oricine a depăşit necazurile vieţii. Personajul interpretat de Sandra Bullock îşi trăia viaţa pe Pământ izolată. Lupta ei de jos e similară cu lupta ei de sus.

Aparent, Dr. Ryan Stone se chinuie în zadar. De ce s-ar mai întoarce într-o lume care nu îi mai spune nimic? Doar pentru că moartea pare imediată, urâtă, înfricoşătoare? De ce să încerce să se salveze acum când, de fapt, renunţase deja la această idee? Răspunsul i-l oferă Matt, la limita dintre viaţă şi moarte:

 I get it, it’s nice up here. You could just shut down all the systems, turn down all the lights, just close your eyes and tune out everyone. There’s nobody up here that can hurt you. It’s safe. What’s the point of going on? What’s the point of living? Your kid died, it doesn’t get any rougher than that. It’s still a matter of what you do now. If you decide to go then you just gotta get on with it. Sit back, enjoy the ride, you gotta plant both your feet on the ground and start living life. Hey, Ryan, it’s time to go home.

diana gravity embrio

Aşa are loc renaşterea, ca principală temă a filmului, ilustrată într-un mod cât se poate de simplu, dar plin de semnificaţii: prin imaginea embrionului. Având această imagine în faţă, ţi se anulează aproape instantaneu toate prejudecăţile pe care le ai despre Hollywood şi despre filmele făcute pentru mase. Pentru că, iată, şi acestea pot să te bucure şi să te suprindă.

Reînceputul. Redescoperirea ta. Redescoperirea unor simţuri despre care ai crezut că ţi-au fost răpite. Întoarcerea personajului spre Pământ reprezintă întoarcerea către sine. Lăsând în urmă un trecut negru, medicul nu îşi uită fiica, ci i-o încredinţează lui Matt, pentru că, în vremuri disperate, a învăţat rugăciunea şi rugămintea. În final, ultima scenă este esenţială pentru înţelegerea complexităţii filmului. Târându-se prin mocirlă, îmbrăţişând parcă mâlul, pentru că doar aşa putea simţi revenirea, înfigându-şi picioarele în pământ, Ryan Stone se trezeşte din letargia pasivităţii într-un mod unic: învăţând să meargă din nou.


[1] Best Motion Picture of the Year, Best Performance by an Actress in a Leading Role(Sandra Bullock), Best Achievement in Cinematography, Best Achievement in Directing (Alfonso Cuarón), Best Achievement in Film Editing, Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Score, Best Achievement in Production Design, Best Achievement in Sound Editing, Best Achievement in Sound Mixing, Best Achievement in Visual Effects [2] Titanic, Avatar [3]Bullock’s work is more impressive than the technology that supports it.” surse foto: 1, 2