Cercul de Societate și Cultură a avut prima întâlnire din 2014 ieri, 27 februarie. Ne-am luat mai puțin după calendar și am început anul odată cu natura. De la geamul sălii din înaltul Facultății de Istorie, deschis puțin înainte, se simțea o adiere rece, dar în Cișmigiu erau ghiocei înfloriți. Semn că nu degeaba ne desparte doar o zi de luna martie.
A fost o întâlnire despre film. Și a fost în același timp o întâlnire despre viață. Pentru că am plecat la final știind mai multe despre ambele. Doamna Irina Margareta Nistor, invitata noastră, a ales un ton cald, jovial pentru a ne povesti despre istoria cinematografiei în România. Istorie care, dacă nu știați, este una foarte îndelungată, având în vedere că echipa Lumière Brothers sosește în țara noastră încă din 1896 și organizează proiecții în București, Iași, Galați și Craiova.
Vorbind despre filme mute și apariția celor cu sunet, am ajuns la concluzia că filmul este în primul rând despre imagine pentru că, în lipsa unui om, vocea lui o uiți cel mai ușor. Așa că nu întâmplător incursiunea printre titlurile celor mai importante filme românești a fost însoțită de proiecții ale unor fragmente sugestive.
Aceeași voce emblematică a peliculelor difuzate în România pre `89 ne-a povestit despre diferitele etape ale filmului românesc, pornind de la Independența României. Despre cineaștii și actorii de origine română care au făcut carieră peste hotare. Am ajuns astfel la Jean Negulesco, Edward G. Robinson, Bela Lugosi sau Johnny Weissmuller. Au urmat apoi anul 1934 și apariția Fondului Național pentru Cinematografie, Țara Moților a lui Paul Călinescu – premiată în 1938 la Festivalul de la Veneția. Jean Georgescu și ecranizările operei lui Caragiale, apariția Studiourilor Buftea și legătura lor cu Lica Gheorghiu, fiica liderului comunist Gheorghiu-Dej. Ion Popescu Gopo și primul Palme d`Or pentru România, acordat animației Scurtă Istorie. Mihaela și o pauză pentru a glumi că dacă printre cei din sală se numără și vreo Mihaela, sigur numele ei e o urmare a producției din perioada comunistă. Apoi Dan Pița, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos și încercările de a crea un nou cinema. Problemele impuse de cenzură. Noul Val. S-au spus atâtea lucruri demne de reținut, că îmi e greu să aleg ce să spun și ce nu.
A venit și rândul nostru să vorbim. Poate că cel mai important ar fi să știm ce filme v-ar plăcea vouă ni s-a spus. O primă întrebare adresată de cei prezenți a ridicat problema dublării filmelor. Am aflat că în perioada comunistă dublarea era singura variantă de a face inteligibil un film pentru publicul român, având în vedere că lipseau mijloacele tehnice necesare unei subtitrări. Dar dincolo de asta, răspunsul a fost unul ferm:
Nici De Niro nu îl poate dubla pe Dinică, nici Dinică pe De Niro.
Pornind apoi de la afirmația domnului Nae Caranfil, care, invitat în decembrie la Facultatea de Istorie, spunea referitor la producțiile românești de după 1989 că filmele sunt despre viața reală, iar viața reală e mai mult decât turistică, am căzut de acord că în orice film e nevoie de echilibru. Și că, deși va fi întotdeauna mai ușor să realizezi o dramă decât o comedie cu adevărat inteligentă, e necesară echilibrarea celor două planuri în orice poveste.
Dacă începutul a fost marcat de ideea invitatei noastre, care ne-a spus că toate filmele importante românești sunt filme istorice și de aceea în discuția care avea să urmeze avantajul era al nostru, majoritatea studenți la Facultatea de Istorie, nouă nu ne-a trebuit mult să ne dăm seama că avantajul real era deținut de doamna Irina Margareta Nistor, prin pasiunea pentru film și pentru meseria sa prin care a bucurat atâtea generații.
Ieri după-amiază, privilegiații am fost noi. Am avut alături de noi un om care emană tinerețe prin gesturi, prin vorbe, prin modul în care se raportează la oameni, la profesie și la viață. Recunosc, eu am fost cucerită iremediabil când, făcând referire la filmul Îndrăgostiții mor ultimii, doamna Irina Margareta Nistor s-a oprit pentru a folosi un joc de cuvinte pornind de la titlu și a ne spune că de fapt îndrăgostiții nu mor niciodată.