Scurt tratat despre intoleranța religioasă

20 decembrie a fost aleasă drept Ziua Internațională a Solidarității Umane. Cu această ocazie ar trebui aniversată diversitatea și promovate pacea și armonia între oameni. Tocmai aceste valori nu le-a promovat acel controversat colind care a șocat recent opinia publică românească. Nu m-au frapat neapărat versurile acelui colind, ținând cont că ar fi fost o variantă veche de colind, apărută când antisemitismul era în floare, ci faptul că acei copilași fredonau zâmbind versurile, ceea ce mă face să cred că ei nu știau ce cântau[1]. Din păcate însă asemenea manifestări pot avea un impact major asupra societății civile. Astfel sunt create unele dintre cele mai mari probleme ale omenirii: extremismul religios, ura religioasă, lipsa de toleranță și discriminarea. În cele ce urmează, voi prezenta invers cronologic anumite evenimente în care problemele acestea s-au manifestat pe deplin.

Conform unui raport FBI în anul 2011, în cea mai mare democrație a lumii, Statele Unite ale Americii, au existat 1.480 de infracțiuni din motive de ură religioasă[2]. În același timp, în cealaltă parte a globului, războiul civil din Siria a numărat până acum, conform unui raport al ONU din octombrie 2013, peste 160 de mii de victime și peste două milioane de refugiați. Sunt sigur că știți că acest conflict este de natură etno-religioasă, întrucât populația majoritară sunită (74% din populația de 20 de milioane a Siriei) este condusă de aproape 50 de ani de un partid al căror elite sunt de confesiune șiită, care sunt reprezentativi pentru doar 13% din populație. Protestul suniților pentru a primi drepturi politice a fost întâmpinat de un refuz din partea minorității șiite, iar astfel s-au declanșat ura religioasă și  lipsa de toleranța. Conflictul civil sirian durează în acest moment de peste doi ani și jumătate și din pricina urii dintre suniți și șiiți, o rezolvare a diferendului nu se întrezărește[3]. Ba mai mult, cele două tabere combatante au început să își verse frustrările pe minoritatea de creștini ortodocși, care măsoară 10% din populația siriană[4].

Înaintea conflictului sirian, ultimul război civil care s-a dat în principal pe considerente de ordin etnic și religios a fost cel din fosta Iugoslavie. După momentul 1989, în care înregistrăm căderea comunismului, politologul american Samuel Huntington a publicat lucrarea Clash of Civilizations[5] (Ciocnirea civilizațiilor), prin care a lansat teoria conform căreia identitatea religioasă și culturală va fi sursa primară pentru conflict în lumea de după Războiul Rece. Această teorie și-a găsit ecoul în războiul civil din fosta Iugoslavie. Iugoslavia a fost formată până în 1989 din 6 țări, 5 popoare, 4 limbi, 3 religii, 2 alfabete și un singur partid, cel comunist. Când partidul comunist a picat, odată cu el s-a dus pe râpă și construcția Iugoslaviei multietnice. Astfel că animozitățile religioase, ținute în frâu de comuniștii lui Josip Broz Tito, au ieșit la iveală. A urmat apoi un deceniu întreg de conflict în spațiul ex-iugoslav între catolici, ortodocși și musulmani, în care disparitățile de ordin religios au fost cauză principală pentru 140 de mii de trecuți în neființă și peste 4 milioane de refugiați.[6]

Dacă vorbim despre ură și intoleranță, nu putem trece peste crimele nazismului dinainte și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, Germania nazistă și statele aliate, dintr-un profund sentiment antisemit al liderilor politici, au exterminat pe timpul Holocaustului peste șase milioane de evrei.[7]

Desigur, dacă vorbim despre ură religioasă și intoleranță de acest gen, putem să ducem discuția în derizoriu și probabil ajungem la faptul că omul preistoric se omora cu vecinul de peșteră pentru că se închina altui chip cioplit decât cel la care se ruga el…

Totuși, se va putea găsi vreodată o soluție pentru lipsa de toleranță religioasă? Vom putea reuși să trăim în pace și armonie? Parafrazându-l pe Martin Luther King[8], oare vom putea visa că vreodată copiii evreilor vor sta împreună cu copiii musulmani și cu cei creștini, de orice confesiune (catolici, ortodocși sau protestanți), la aceeași masă, o masă a frăției, a bucuriei față de faptul că trăiesc pe această planeta, în care este loc pentru toți la umbră?

Indiferent de religie, oamenii sunt la fel. După cum scria și William Shakespeare în Neguțătorul din Veneția:

If you prick us, do we not bleed? If you tickle us, do we not laugh? If you poison us, do we not die? (Dacă mă înțepi, nu voi sângera și eu, dacă mă gâdili, nu voi râde? Iar dacă mă otrăvești, nu voi muri?) [9]

Religia nu trebuie să fie o trăsătură din cauza căruia cineva să fie discriminat sau favorizat. Religia ar trebui să fie un factor care ne unește, așa cum ne învață și câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace, Uniunea Europeană, prin mottoul său, Unitate în diversitate.

Vă urez multă fericire tuturor, indiferent de religia voastră!