Le recomand tuturor celor care sunt încă la început sau care se simt debusolați să caute un atelier de scriere creativă ținut de un om în care au încredere. Vă va schimba scrisul, deci viața.

Scriam cuvintele acestea la câteva zile după prima ședință din cadrul atelierelor IDC, ajunse la ediția a IV-a. Le credeam încă de atunci, dar finalul a venit cu o nouă confirmare. Când m-am dus întâia oară acolo știam două lucruri: că am încredere completă în lectorul nostru și că nu știu cum să funcționez fără a scrie. A fost suficient ca să mă expun în fața unor necunoscuți, cât se poate de goală, în ciuda reticenței inițiale, completate de frică, neîncredere în sine, timiditate, jenă. Frică, repet. Și cum s-a zdruncinat în săptămânile acelea…

Încă din primele ore, în mintea fiecăruia începuse să se formeze o poveste, pornind de la fotografia pe care ne-o arătase A.R. Deleanu preț de câteva clipe. La scurt timp după încheierea ședințelor, lectorul nostru spunea pe pagina sa de facebook:

IDC este un tărâm magic. Chiar este. Altfel cum ar fi posibil ca zece tineri, din medii diferite, cu pasiuni şi obsesii diferite, nedebutaţi, să dea naştere unor personaje vii şi unor poveşti răscolitoare în câteva ore? Magie.

Ce nu știa el – bineînțeles că știa ce face – a fost că a sădit în mințile noastre obsesia pentru un bărbat și un gang prost luminat. Magie? Poate. Dar ce nu e menționat – chiar dacă o știa deja, iar de la o vreme o știm și noi – e că magia e și neagră. Eu una nu am avut pace până când nu am reușit să termin povestea aceea, ca să mă pot întoarce la programul meu de scris, la ale mele. Nici nu mi-am dat seama cum, între insomnii, frustrări și clipe de limpezime, și aceea a devenit o poveste a mea; una dintre preferate, chiar. Și totul a pornit dintr-o joacă de patru minute.

Magia a început din primele ore și a durat patru săptămâni, timp în care am îngrămădit noțiuni despre structură, monomit, semne de punctuație – nu mai avem puncte de suspensie pentru că le-a folosit Céline pe toate; aveți grijă cu semnele de exclamare, există un număr limitat și suntem mulți, iar când o să vrem să urlăm la copiii noștri nu vom mai avea cu ce –, despre cum trebuie să folosim toate simțurile umane pentru a crea atmosfera și cum personajele trebuie să aibă mai multe dimensiuni, despre arhetip/stereotip, despre cum ne putem rata cartea și despre singura regulă esențială din scris, show, don’t tell.

Ne-am distrat – sau enervat – cu exerciții spontane, luând aceeași situație și scriind-o ca acțiune, dialog, descriere și monolog. Iar această limitare, care ne făcea să strâmbăm din nas și să ne încruntăm frunțile, a fost de fapt o deschidere. Pentru că a reuși să creezi aceeași atmosferă prin modalități diferite de expunere este un semn nu doar că știi teoria, ci și că îți cunoști personajul. Iar personajul este cel cu care vor rezona cititorii. Am învățat multe, inclusiv unii de la alții, și la sfârșit am aruncat totul pe fereastră, pentru că scrisul e în noi și, uneori, deseori, nici măcar nu depinde de conștientul nostru.

Când s-au terminat ședințele de instruire am fost mândră și tristă deopotrivă, stare care a continuat până la ediția festivă de la Gaudeamus. Din cei de la început supraviețuiserăm doar câțiva. Dar între timp cunoscuserăm și alți oameni la fel de pasionați ca noi, oameni care au fost acolo până la sfârșit și care le-au permis personajelor de atunci, de la început, să existe. Sunt onorată să mă regăsesc, alături de toți cei care și-au trimis poveștile, inclusiv Miruna noastră, în Caietul de atelier IDC 2013. O felicit, din nou, și pe Andreea Tănase, al cărei text a fost desemnat de către A.R. Deleanu cel mai bun din mica noastră antologie.

Dacă stau să mă întreb cu ce am rămas după ateliere nu îmi vine în minte nimic legat de teorie. Am rămas cu multe amintiri frumoase și cu niște oameni de care mă simt (in)explicabil legată. Am rămas cu dorința lui A.R. Deleanu pentru noi:

Dacă e ceva ce sper că a rămas cu ei după acest atelier este dorinţa mea de a avea ei încredere în sine, în puterile lor, în sub-/inconştientul lor şi, mai ales, în instinctul lor.

Mulţumesc IDCului pentru invitaţia onorantă şi le urez celor cu care am mers timp de cinci săptămâni pe marele drum al eroului să scrie sălbatic.

Și am rămas cu promisiunea că o voi face.

_____

Mulțumesc Adlittera Project, A.R. Deleanu și tuturor celor cu care am petrecut acele ore, acele temeri și acele bucurii.