Marți, 3 decembrie 2013, a avut loc prima întâlnire din cadrul campaniei Dascăl vs. Prestator de servicii. Rolul profesorului în România secolului XXI, Education – a cross-cultural perspective, o dezbatere organizată de partenerii noștri de la Smart Change. A fost o seară foarte interesantă, cu oameni din toate palierele co-interesate – liceeni, studenți români și studenți străini, doctoranzi, profesori de liceu, profesori universitari. Oameni din Colegiul Național ”Ion Creangă”, Colegiul Național ”Sfântul Sava”, Universitatea din București, Academia de Studii Economice, oameni specializați în istorie, relații internaționale, economie, afaceri, geografie, artă, limbi străine, oameni originari din România, Turcia, Statele Unite ale Americii, Rusia, Azerbajian, Nigeria.

Ce ne-a unit, în cel mai frumos mod cu putință, a fost curiorizitatea de a interacționa cu oameni diferiți, dar cu scopuri comune, a fost experiența care ne-au adus până într-o seară de decembrie într-un loc în care am dezbătut educația. S-a discutat despre relația profesor-student/elev, despre felul în care valorile noastre devin valorile sistemului de învățământ, despre comunicare și responsabilitate, despre modele și anti-modele în sistemele educaționale din lume, despre poziționarea profesorului universitar față de studenții săi, despre timpul și rolul pe care ajunge să îl joace un profesor în formarea unui om.

S-a discutat despre apropierea dintre profesor și elev versus cea dintre profesor și student, cu un oarecare dezavantaj în cazul din urmă. Un profesor universitar are sute de studenți, pe când unul de liceu poate relaționa mai ușor cu elevii săi. Și totuși, cred că fascinația, curiozitatea, magia pe care o poate crea un profesor nu ține de timpul pe care un profesor și un elev/student în petrec împreună, ci mai degrabă de vârstă. La 15 ani ai nevoie să te apropii emoțional de omul din fața ta, căci ai sentimentul că vârsta înseamnă experiență și cunoaștere. La fel și pentru profesori, când ai în fața ta 25-30 de puști de 15 ani ai nevoie să te apropii de ei, e firesc să simți nevoia de a-i crește, de a-i forma. La 20 de ani, însă, vii cu un bagaj. Nu mai ai atât de multă nevoie de un om, ci mai degrabă de experiențele pe care ți le poate oferi omul din fața unei grupe de 50-100 de studenți. La 20 ani începi să știi să aduni experiențe și cunoștințe. Emoțional, m-au format profii din liceu. Profesional, m-au format profesorii din facultate. În facultate nu ai plasă de siguranță. Nu te prinde nimeni. Asta te face să aduni experiențe, nu emoții. Nu doar emoții.

O puștoaică de la Creangă a adus în discuție inflexibilitatea sistemului de învățământ liceal, eterna problemă a celor 20 de materii pe care un liceean este obligat să le facă. Mi-a plăcut revolta lor, felul în care își exprimau dorința de a fi ascultați și mai ales luați în seamă. Și mi-am dat seama cât de important este pentru un copil care este conștient de tinerețea sa, de lipsa de experiență, să fie ascultat. Mi-a plăcut și mai mult intervenția Anei Mănescu, din echipa noastră, tocmai pentru că am simțit acea dorință de a da un pic timpul înainte și de a-i face să conștietizeze cât de importantă este experiența liceului în formarea unui om (puteți citi mai multe în articolul Anei, aici).

Nu am fost în cea mai bună formă marți seară. A fost una dintre acele zile în care ideile se loveau unele de celelalte, conexiunile se formau, experiențele se reactivau. Și totuși, am preferat să ascult, să notez idei, să observ oameni. M-am tot gândit oare cât de mult conștientizăm cât de importanți sunt oamenii din fața noastră care ne predau materii fascinante, interesante, plictisitoare sau irelevante. Și Cătălina, minunata noastră gazdă, a afirmat la un moment dat – Iubești sau urăști profesorul, nu materia. Am adorat materii doar pentru aveam niște profesori minunați și am detestat materii pentru că profesorii puneau catedra între noi ca prăpastie, nu ca pod.

Procesul educațional nu ar trebui să fie un raport de putere între  cel din spatele catedrei și cei din fața sa. Ar trebui să fie un proces de interacțiune, un schimb, un joc. Acum câteva săptămâni, unul dintre cei mai faini profi pe care i-am văzut la TV, vorbea despre ceea ce mie mi-ar plăcea să fie definiția relației dintre elev/student și învățător/profesor: Diferențele dintre profesor și elev, care par a fi în favoarea profesorului, sunt accidentale. Eu nu am niciun merit că m-a adus barza cu nu știu câți ani mai devreme, ei nu au nicio vină că au venit cu câțiva ani mai târziu. Aș fi încântat să fiu considerat egalul lor.[1]

Educația nu înseamnă patru pereți. Educația este omul care ești în momentul în care ieși dintre cei patru pereți – ai camerei tale colorate, plină de jucării, din clasa amuzantă din grădiniță, din școală, din liceu. Educația este suma experiențelor care te face să construiești poduri, să vrei să fii, într-o formă sau alta, omul din spatele catedrei, cel care creează experiența, curiozitatea, emoția.


[1] Emisiunea completă cu prof. Gabriel Săndoiu – http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-151138 sursa foto