Uniunea Europeană reprezintă un actor important la nivel global, dar pentru a putea rămâne la acest statut, are nevoie de o evaluare constantă şi o conştientizare a evoluţiei parcurse. Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembire 2009, este actul care funcţionează sub forma unui cadru legislativ pentru acţiunile Uniunii şi care are ca principal obiectiv crearea unei Europe mai transparente, mai democratice, mai eficiente, o Europă fidelă idealurilor sale iniţiale, cum ar fi drepturile, valorile, securitatea, libertatea şi solidaritatea. Unii vorbesc despre acest act ca fiind o altfel de constituţie, alţii îl consideră pur şi simplu un tratat negociat şi acceptat de statele membre ale Uniunii Europene pentru dezvoltarea unei structuri mai puternice şi mai stabile. Cert este că Tratatul de la Lisabona consituie un set clar de proceduri şi reguli care stabilesc limite şi arii de acţiune atât pentru guvernele naţionale, cât şi pentru instituţiile europene.

Pentru a contribui la crearea unei Europe care să îndeplinească standardele Tratatului de la Lisabona, s-a considerat necesară iniţierea unei „tradiţii” a discursului privind starea uniunii. Aceasta provine din Statele Unite ale Americii, acolo unde Constituţia cere Preşedintelui să vorbească în faţa celor două Camere ale Congresului despre starea uniunii şi despre priorităţile de pe agenda sa anuală.

He shall from time to time give to the Congress Information of the State of the Union, and recommend to their Consideration such Measures as he shall judge necessary and expedient. [1]

În cazul Uniunii Europene, primul discurs privind starea uniunii a avut loc în 2010, atunci când Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a vorbit despre importanţa Uniunii Europene ca factor al iniţierii unei creşteri economice necesare ieşirii din criză. Ulterior, în 2011 şi 2012, Barroso s-a axat în continuare pe aspectele economice, accentuând importanţa unităţii în timpul crizei financiare.

Pe 11 septembrie, preşedintele Comisiei Europene a ţinut al patrulea discurs privind starea uniunii, unii vorbind despre el ca fiind ultimul în această calitate pentru Barroso. Cotidianul belgian Le Soir[2] îl consideră mult prea asemănător cu toate celelalte discursuri, având în vedere faptul că se apropie alegerile pentru Parlamentul European, precum şi finalul de mandat. Temele principale abordate au fost în legătură cu măsurile luate de Uniunea Europeană pentru a contracara efectele economice, precum şi rolul acesteia în menţinerea păcii.

Deşi o noutate pentru mine (este primul discurs privind starea Uniunii pe care l-am citit complet), acesta a constituit o atracţie şi m-a determinat să descopăr eu însămi lucrurile care îl aseamănă atât de mult cu discursurile anterioare. Pot spune că temele generale abordate au fost mereu aceleaşi, lângă ele adăugându-se mereu câteva teme secundare care au avut rolul de a arăta că totul nu e chiar atât de abstract. Apărută într-o perioadă dificilă, practica discursurilor privind starea Uniunii prind contur în jurul ideii de criză economică şi a motivelor care au menţinut unite cele 27 de state membre şi au adus chiar un membru nou.

Premiul Nobel pentru Pace, obţinut de Uniunea Europeană în decembrie 2012, reprezintă un imbold pentru capii acesteia în încercarea de a menţine această structură cât mai puternică. Totuşi, faptul că ne raportăm mereu la idealul de pace şi la valorile promovate de Uniune nu reuşeşte să compenseze influenţa extinderii uniunii politice şi economice la nivelul percepţiei individuale.

Pentru Preşedintele Comisiei Europene, Uniunea trebuie să facă paşi mari în problemele mari şi paşi mici în problemele mici[3].

Astfel, principiul subsidiarităţii şi importanţa unor puncte de convergenţă majore în politicile naţionale, care să ducă la crearea unei politici europene, au constituit idei enunţate de Barroso în sprijinul unităţii crescute a Europei. Deşi se spune că uniunea politică a rămas un subiect mai puţin atins de data aceasta[4], ea nu a lipsit, după cum s-a putut observa, contribuind la ideea că Barroso a rămas mult prea ancorat în detaliile tehnice şi politice, uitând că anul viitor vor avea loc alegeri. Alegeri ce sunt adresate cetăţenilor europeni, cei care vor rezultate pozitive imediate.

Discursul de anul acesta pare să realizeze un bilanţ al reuşitelor Uniunii Europene, menţionând mai mult fugitiv problemele întâmpinate de mai multe state membre. Faptul că ele au fost depăşite nu exclude sacrificiile şi compromisurile. Totodată, eliminarea sau, cel puţin, diminuarea pericolului a arătat că Uniunea Europeană nu este imună şi că fragilitatea ei este mai mare decât ne-am fi putut închipui.

Soluţia pentru o Uniune mai puternică în viitor? Poate că nu este vorba despre o federalizare a Europei sau despre politică şi economie în general, este vorba despre a da cetăţenilor imaginea unei Uniuni cu faţă umană: apropierea de oameni, de aceia care în 2014 vor vota la alegerile pentru Parlamentul European, o apropiere marcată prin cuvinte care să fie însoţită de câteva acţiuni concrete.

De ce toate aceste cuvinte înşirate pornind de la un discurs politic? Deoarece pentru noi, Uniunea Europeană înseamnă mai mult decât politică, este un mesaj de pace. Poate părea clişeic sau lipsit de valoare, dar Uniunea Europeană chiar reprezintă un arbitru, este punctul în care statele Europei au ajuns de comun acord. Este locul unde cetăţeanul este pus pe primul loc şi unde politica nu mai înseamnă o luptă acerbă pentru putere şi supremaţie pe continent. Pentru mine, Europa este locul unde idealurile devin realitate, locul unde trăiesc.

Aici, de la politică la sentimente nu mai e decât un pas, pentru că în ziua de astăzi ideologiile politice au o valoare mai mică decât în trecut, iar votul nostru este influenţat mai mult de porniri de moment decât de îndelungi meditaţii şi motivaţii personale. Astăzi, Europa nu mai înseamnă război şi conflicte, astăzi Europa s-a maturizat şi diferenţele dintre state se rezolvă într-un mod cu adevărat diplomatic. Sau cel puţin se discută.

Discursurile privind starea uniunii nu trebuie să reprezinte numai elemente de oratorie şi oportunităţi pentru critică, ci şi momente de bilanţ – cu bune şi cu rele. Schimbarea înregistrată anual prin astfel de discursuri trebuie transmisă şi cetăţenilor, iar anul acesta Barroso nu a folosit la maximum această şansă de a arăta oamenilor de rând că Uniunea Europeană nu înseamnă numai acorduri politice, economice şi financiare, ci se adresează în primul şi primul rând lor.

Discursul poate fi citit aici și ascultat în clipul de mai jos: