De-a lungul vremurilor Bucureştiul a suferit numeroase modificări datorate intervenţiei omului, dar şi din cauze independente de voinţa umană, precum cutremure violente, incendii sau fenomene meteorologice extreme. Graniţele oraşului s-au extins din ce în ce mai mult, „înghiţind” comunele şi orăşele din jurul său. Un exemplu concret ar fi situaţia zonei care astăzi poartă numele de cartierul Giurgiului şi care în trecut se compunea din comuna Şerban Vodă şi comuna Progresul, limita oraşului fiind aproape de Parcul Carol I. La fel, cartierul Rahova de astăzi a fost în trecut comuna Lupeasca.

De la Cetatea Dâmboviţei, atestată încă de pe vremea lui Vladislav Vlaicu, până la Bucureştiul european de astăzi, capitala României a fost un oraş într-o continuă schimbare, uneori în bine, alteori în rău. Cea mai drastică transformare au produs-o anii regimului Ceauşescu, atunci când construcţia noului Centru Civic a ras de pe faţa pământului sute de case şi clădiri cu caracter istoric, inclusiv vechiul cartier Uranus, ale cărui urme încă se mai pot vedea astăzi pe maidanurile Academiei.  Dar nu ar trebui uitate nici calamităţile secolelor de dinainte, precum cutremurul de la 1802 sau marele incendiu din 1847, cel care a mistuit o mare parte din oraş, început din neatenţia unui copil în ziua de Paşti.[1]

Dar oare cum arăta Bucureştiul anilor 1880 în viziunea unui călător străin? Englezoaica Mary Adelaide Walker, autoarea a mai multor jurnale de călătorie prin Europa, a surprins viaţa Bucureştiului în a doua jumătate a secolului XIX. Ea s-a plimbat prin mai tot Vechiul Regat, incluzând aici Curtea de Argeş, Iaşi, Galaţi şi diferite mănăstiri din ţară, iar însemnările călătoriei sale au apărut în cartea Unthrodden Paths in Roumania apărută în 1888, la Londra.

Mary Adelaide Walker ajunge la Bucureşti de la Constantinopol în iunie 1887, fapt pe care-l menţionează în primele rânduri ale capitolului dedicat Bucureştiului. Fiind cazată la Hotel Brofft, aceasta aminteşte că marele Hotel du Boulevard aparţinea aceloraşi proprietari, dar arsese cu câteva luni înainte. Totuşi, acesta era destul de repede construit, semn că proprietarii dispuneau de bani şi resurse[2]. Hotelul se afla chiar în faţa hotelului unde aceasta fusese cazată. Hotel du Boulevard se află, şi astăzi, la intersecţia dintre Calea Victoriei şi Bulevardul Regina Elisabeta. Era apreciat în vremurile acelea, însă preţurile erau destul de piperate.

În continuare, aventuriera constată că, de la ultima sa vizită în urmă cu trei ani, s-au construit foarte multe clădiri atrăgătoare în Bucureşti.[3] Calea Victoriei se întinde from the quay of the Dimbovitza to the Chauseé Kisselef şi găzduieşte mai multe hoteluri, două biserici, palatul regal, teatrul, câteva birouri ale Guvernului, grădina Episcopiei, toate cafenelele şi cele mai frumoase magazine din oraş[4]. Dar ochiul călătoarei este cel mai desfătat de grădinile ce înconjoară casele şi vilele luxoase.[5] Vechiul Bulevard al Academiei, prelungit în 1880 până la Grădinile Cişmigiu, şi care astăzi poartă numele de Bulevardul Elisabeta, i se înfăţisa şi el mândru, adorned by the fine statue of Michael the Brave, with those of Lazar, Heliade, and Radulescu[6] şi care în final ajungea la celebrele grădini ale Cişmgiului. În tot acel timp se pare că se aduceau unele modificări şi Spitalului Colţea, iar autoarea îşi exprimă îngrijorarea pentru micuţa biserică Colţea, ale cărei picturi şi coloane par a fi fost tratate cu neglijenţă de către restauratori. Aflăm, totuşi, că restauratorii nu se vor atinge de statuia lui Micheau Cantacuzene Voivode, decapitat la Constantinopol în 1714.[7] Statuia o impresionează pe călătoare, care spune: It is a very beautiul piece of sculpture, the figure dignified and impressive, the drapery admirable, and the purity of the white marble must for a long time yet defy the subtlest intentions of undesirable efforts.

Catedrala Patriarhală se afla nu foarte departe de Spitalul Colţea, acolo unde erau ţinute moaştele Sfântului Dumitru, ocrotitorul Bucureştilor. Palatul Episcopal, an elegant-looking building, era chiar lângă catedrala construită în secolul XVII de domnitorul Constantin Şerban Ajunsă la vechea bisericuţă a lui Bucur, autoarea observă: It lookes more neglected than ever. Lucrările pentru canalizarea Dâmboviţei distruseseră un zid care aducea vechea bisericuţă înlăuntrul zidurilor mănăstirii Radu-Vodă.[8] Într-o notă de subsol la pagina 164, se vorbeşte şi despre originea numelui „Bucureşti” care ar fi venit de la bucurie, călătoarea numind Bucureştiul The City of Pleasure. Biserica Mănăstirii Radu-Vodă fusese restaurată în 1859[9]. Călătoria continuă la biserica Stavropoleos şi la biserica Doamnei Bălaşa, despre care spune că este cel mai frumos lăcaş de cult fiind aflată în centrul unui grup de clădiri, care împreună se numesc La Fondation Brancovano şi care constă într-o biserică, un spital, o şcoală şi un azil pentru femei în vârstă.

Grădinile Cişmigiului erau mari şi spaţioase, în interiorul lor aflându-se bande de ţigani muzicieni, vaci care aşteaptau la umbră să fie mulse şi o linie de cale ferată în miniatură, cu vagoane trase de un măgăruş, gave great delight to the children. Sunetul trăsurilor crea o larmă de nedescris, chiar şi noaptea, şi fiecare locuitor al oraşului părea că-şi doreşte doar să alerge cu cea mai mare viteză pe străzi. Caii erau foarte buni, iar şoferii wonderfully skilled.

În continuare autoarea întreprinde călătorii şi prin alte zone ale Bucureştiului, dar se pare că este foarte interesată în special de biserici şi mănăstiri deoarece îşi face timp să viziteze şi biserica Sf. Pantelimon, biserica Sf. Nicolae, mănăstirea Pasărea şi mănăstirea Cernica, înainte de a se îndrepta spre Curtea de Argeş. Se vorbeşte şi despre o nuntă în incinta uneia dintre biserici, lumina lumânărilor aprinse căzând minunat peste picturile şi columnele frumos sculptate care împodobeau interiorul său.

Volumul Unthrodden paths in Roumania este una din multe mărturii ale unor călători străini despre România de după Războiul de Independenţă. Este o epocă în care influenţele franţuzeşti şi occidentale încep să ia locul celor orientale, o epocă de înflorire pentru societatea românească, ce se îndrepta cu paşi repezi spre o adevărată evoluţie culturală şi socială faţă de anii precedenţi. Bucureştiul, oraş într-o continuă dezvoltare pe toate planurile, îşi lărgeşte acum graniţele foarte mult, începându-şi transformarea dintr-un sat într-un adevărat oraş, o adevărată capitală a unui stat tânăr ce privea cu mare speranţă spre viitor.


[1] George Potra, Din Bucureştii de ieri, Vol. II, 1990 [2] Mary Adelaide Walker, Unthrodden paths in Roumania, Londra, 1888, p.161 [3] Ibidem, p. 161: Very many fine new building have sprung up since our first visit to Bukurest three years ago [4] Ibidem, p.161: Several hotels, two churches, the royal palace, the theatre, the different Government offices, the garden of the Episcopie, all the clubs and the finest shops are in this principal thoroughfare. [5] Ibidem, p.162: But the pleasentest feature of Bukurest is the amount of garden and masses foliage that surround the private houses and the luxurious villas. [6] Ibidem, p.162. În timpul când carte a fost scrisă existau doar trei statui, fără cea a lui Spiru Haret, însă cel mai probabil autoarea greşeşte când spune despre statuile lui Heliade şi Rădulescu, fiind o probabil o confuzie cu statuia lui Ioan Heliade Rădulescu [7] Ibidem, p.162-163. Şi aici este o greşeală a autoarei. Mihai Cantacuzino fusese spătar, nu voievod, şi a murit în 1716, nu în 1714. Probabil se face o confuzie cu Constantin Brâncoveanu. [8] Ibidem, p. 164 [9] Ibidem, p.165 sursa foto