No  amount of fire or freshness can challenge

what a man will store up in his ghostly heart.

Nick Carraway

Adaptare a celebrului roman semnat de  F. Scott Fitzgerarld, filmul lui Baz Luhrmann reuşeşte într-un procent mic să surprindă tema şi mesajul cărţii, rămânând totuşi un film sincer, o capodoperă a tehnicii 3D şi probabil cea mai bună adaptare a clasicului până la momentul actual.

Plasată în anii ’20, în plină ascensiune a Long Island-ului, povestea lui Gatsby este prezentată de Nick Carraway, veteran de război internat într-un sanatoriu pentru a-şi trata alcoolismul. Aici, Nick începe să îşi amintească timpul petrecut în New York, perioadă marcată puternic de vecinul său, Jay Gatsby.

Prin flashback-uri, povestea lui Nick ne duce în vara anului 1922, când naratorul este proaspăt angajat pe Wall Street, locuitor al coloratului New York şi chiriaş în West Egg, avându-l ca vecin pe aşa numitul Gatsby care, seară de seară, dă petreceri zgomotoase în imensa şi luxurioasa sa reşedinţă. În East Egg, Carraway o găseşte pe frumoasa sa verişoară, Daisy Buchanan, a cărei naivitate şi fragilitate iau tonurile potrivite în interpretarea lui Carey Mulligan. În reşedinţa Buchanan, Nick îi întâlneşte şi pe Tom Buchanan (Joel Edgerton), soţul  lui Daisy, moştenitor a unei  averi impresionante, dar și pe Jordan Baker (Elizabeth Debicki), o celebră jucătoare de golf. Încă de la primele vizite la familia Buchanan, Nick află că Tom o înşală pe Daisy, ajungând chiar să îi cunoască  amanta: roşcată, soţie de benzinar, promiscuă şi vulgară.

Pentru Nick, persoana lui Jay Gatsby este un mister, şi va fi şi pentru public pentru câteva zeci de minute. Într-un  final, Carraway primeşte o invitaţie de la vecinul său la una dintre faimoasele lui petreceri. La intrarea în reşedinţă Gatsby, Nick, în imensa mulţime de oameni, realizează că este singura persoană care primise o invitaţie. Toate clasele sociale ale New York-ului, actori, mafioţi, oameni publici şi funcţionari ai statului se adunaseră acolo fără măcar să fie chemaţi. Secvenţele petrecerii sunt tipice lui Luhrmann (Moulin Rouge, Romeo+Julieta), un carnaval dionisiac cu numeroase excese vizuale se desfăşoară în faţa ochilor noştri. O avalanşă de confetti, şampanie, paiete şi zâmbete, toate mult prea aşezate şi coordonate, dând, din păcate, senzaţia că totul este regizat. Încântarea vizuală este totuşi de necontestat, alături de tehnica 3D de calitate superioară. Alegerile muzicale sunt surprinzătoare, formate predominant din combinaţii de hip-hop modern cu muzica anilor ’20 (charleston, jazz), toate produse de cunoscutul rapper Jay-Z, la rândul său o alegere surprinzătoare pentru un clasic. Este totuşi o mişcare inteligentă care a stârnit apetitul multor spectatori.

Nick este fascinat de întreaga desfăsurare a petrecerii, însă misterul care îl învăluie pe Gatsby nu dispare. Nimeni prezent la petrecere nu îl cunoaște pe JB, însă fiecare are o teorie, auzită sau inventată, despre cine este şi cum reuşeşte să dea astfel de petreceri. Gatsby e pe rând spion german, prinţ şi chiar asasin. Într-un final, Gatsby se face cunoscut lui Carraway, şi prin stop-cadrul pe privirea albastră a lui DiCaprio, întreaga petrecere parcă se opreşte, spectatorii răman fixaţi, participând parcă la o revelaţie.

DiCaprio este întruchiparea personajului fitzgerarldian de la început până la sfârşit, a visului american, dar şi a eroului al cărui singur ideal, obsedant, se năruie din cauza imoralităţii şi a parvenirii celorlalţi. Gatsby devine cetăţeanul Kane, care îşi doreşte în mod obsesiv un lucru şi îşi dedică întreaga existenţă cautându-l.

Totul, de la replicile sale evazive la tonul vocii şi limbajul corpului învăluie personajul în mister, făcând din DiCaprio cel mai bun efect realizat de Luhramnn. Imaginea atât de cool a personajului de la început se dizolvă treptat, pe măsură ce apare din ce în ce mai uman, cu slăbiciuni şi dorinţe normale. Misterul se dezvăluie în faţa lui Nick, rămânând atras de el, de imaginea omului ales și a viitorului său în continuă ascensiune.

Luhrmann înveleşte într-un ambalaj glamorous mesajul textului, un mesaj care a marcat literatura americană. Alături de muzica jazz-hip-hop atât de pregnantă şi de spectacolul vizual, mesajul iese în dezavantaj, însă fascinaţia pentru Jay Gatsby nu este înăbuşită aşa uşor. Gatsby ilustrează înclinația omului către ideal, a imaginii perfecte realizate pentru sine care se năruie. Omul calculat, perfect măreţ, cade de pe piedestalul creat de el însuşi. Da, Gatsby crezuse pînă la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în faţa noastrăÎnsă, fără voia sa, ca noi toţi, devine una dintre multele bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut. ( Fitzgerarld)

sursa foto