Can you imagine the strange feeling of supremacy, of omnipotence, of getting away with anything? I have something like a permission to kill women, without being caught. If I want to, I can just pick up a girl on the next corner… (Jack)

A fost o onoare să iau parte la un adevărat spectacol, o combinație artistică între orchestra Wiener Akademie cu dirijorul Martin Haselbock, sopranele Laura Aikin și Marie Arnet și, nu în ultimul rând, actorul-narator John Malkovich, pe o piesă scrisă de către Michael Sturminger. Întâi de toate, atmosfera a fost pe atât de emoționantă, cât a fost destinsă, actorul reușind să manevreze sentimentele spectatorilor către firul ciudat-interesant al piesei, iar cele două doamne împreună cu orchestra reușind să acorde profunzime posturii naratorului-criminal.

Dacă nu ne-am fi gândit până acum să ascultăm confesiunile unui criminal în serie, aceasta a fost o șansă unică de a observa portretului unuia, având la dispoziție întreg contextul artistico-patetic. Intrarea în scenă a unui individ obișnuit în propria piele și glumițele de acomodare cu publicul dădeau impresia unei întâniriri neoficiale cu un necunoscut prietenos. Pe măsură ce acțiunea avansa, atenția se ațintea asupra universului paralel al unui criminal, asupra trăirilor paroxiste, setate pe obiective străine nouă, care păreau atât de normale în ființa lui Jack Unterweger (John Malkovich) și care îi aduseseră faimă și libertatate. Scurte recitaluri din BoccheriniLa Casa del Diavolo –, MozartVorrei spiegarvi, oh Dio – sau BeethovenAh Perfido – și spontane crispări ale discursului domnului Unterweger până la efectivul urlet făceau atenția să revină asupra faptului esențial – criminalul și victimele.

Către final, criminalul mort, dar melancolic, recunoștea că existase totuși o ființă salvatoare, pe care n-ar fi trebuit s-o mintă. Greșise. Femeia aceea l-ar fi putut salva, nu s-ar mai fi sinucis. În fine, sentimentul publicului era de ne-iertare (totuși, acum că aflasem povestea, cum să-l iertăm?), însă Jack Unterweger încerca să-și problematizeze acuzațiile. Când în sfârșit aveam ocazia să privim „retrospectiv” și actul sinuciderii, acesta conchide:

What the fuck is going on here?
Do you really think I will kill myself in this theatre?
While you are sitting in your chairs and watch?

Textul poate fi citit aici, mai multe detalii despre artiști găsiți aici, iar programul festivalului poate fi consultat aici.

Și, am uitat să spun, personajul chiar a existat!

sursa foto