În lumina recentei comemorări a atentatelor la 11 septembrie, am realizat cât de important este să priveşti dincolo de versiunile oficiale prezentate de televiziuni şi să încerci să analizezi, de unul singur, multitudinea de factori declanşatori ai unui eveniment istoric. Nu vreau să pun în discuţie o teorie a conspiraţiei, ci doar perspectiva prezentată în filmul Charlie Wilson’s War: o poveste impresionantă despre sacrificiu, puterea imprevizibilului şi consecinţe. O poveste despre cum o faptă bună se poate întoarce împotriva celui care o săvârşeşte. Filmul se bazează pe o poveste reală, ceea ce atrage şi mai acut interesul audienţei: operaţiunea Cyclone şi aportul adus de Charlie Wilson la încheierea Războiului Afgano-Sovietic. Distribuţia este una de Oscar – Tom Hanks, Julia Roberts, Philip Seymour Hoffman – realitatea economico-politică din Statele Unite ale Americii din anii ’80 şochează, caracterul contradictoriu şi carisma personajului principal amuză. Se creează astfel un melanj cel puţin ciudat: o satiră politică spumoasă, cu o morală profundă, ori o reprezentare incompletă şi parţial eronată a evenimentelor, cu vădit caracter propagandistic. Totul depinde din ce perspectivă dorim să privim.

Deşi Războiul Rece nu s-a concretizat niciodată într-un conflict deschis, capabilităţile militare şi nucleare ale Statelor Unite ale Americii şi ale URSS-ului s-au înfruntat într-o periculoasă cursă a înarmărilor, caracterizată de tensiuni şi presiuni ideologice. Alături de criza rachetelor din Cuba, Războiul Afgano-Sovietic (1979-1989) a adus lumea cel mai aproape de izbucnirea unei conflagraţii mondiale. La insistenţele Joannei Herring (Julia Roberts), care milita pentru un război sub acoperire pentru ajutorarea mujahedinilor afgani, Charlie Wilson, un congresman mediocru din Texas, acceptă o întrunire cu preşedintele Pakistanului, cu scopul de a negocia suportul oferit de Statele Unite împotriva invaziei sovietice. În cadrul vizitei într-o tabără de refugiaţi afgani, Charlie rămâne profund impresionat de mizeria, durerea şi neputinţa femeilor şi copiilor răniţi în urma bombordamentelor sovietice. Imaginile acelea au trezit în acesta sentimente de compasiune faţă de situaţia afganilor şi a stat la baza declanşării întregului proces de ajutorare a lor, proces cunoscut în istorie sub numele de Operaţiunea Cyclone. Alături de agentul CIA, Gust Avrakatos (Philip Seymour Hoffman), cei doi reuşesc înlesnirea unei alianţe între israelieni, pakistanezi, egipteni şi afgani şi pornirea unui război sub acoperire de o dimensiunea economică şi politică impresionantă. Datorită abilitaţilor politice ale lui Charlie şi ajutorului dat de echipa lui Avrakatos, bugetul CIA a crescut de la 5 milioane de dolari la 10 milioane, iar mai apoi suma a ajuns până la 1 miliard de dolari. Această luptă s-a concretizat în adoptarea de către Statele Unite a bine-cunoscutei strategii în politica externă, doctrina Reagan. Finalul îl întruchipează pe Charlie Wilson încercând să obţină finanţare post-sovietică pentru ajutorarea afganilor, lovindu-se de indiferenţă.

Pentru cei mai optimişti dintre noi, filmul poate fi considerat promotor al ideii conform căreia există oameni care pot face diferenţa, pot schimba lumea și pot depăşi barierele impuse de societate. Astfel, Charlie Wilson poate fi privit ca un erou care a reuşit să învingă comunismul şi care a ajutat, indirect, la prăbuşirea acestuia şi la sfârşirea Războiului Rece. Deşi era cunoscut mai mult pentru viaţa sa libertină, presărată cu droguri, femei uşoare şi băutură, acesta a dovedit că în spatele aparenţelor nu poate rămâne indiferent la atrocităţile din Afganistan. Pe această cale a dat dovadă de o reală abilitate politică şi patriotism, bine mascate de sarcasm, carismă şi dezinteresul afişat pentru acuzaţiile de consum de droguri. Dacă ignorăm modalitatea prin care s-a obţinut finanţarea uriaşă şi consecinţele intervenţiei SUA în Afganistan, pe premisa scopul scuză mijloacele, Charlie Wilson a fost într-adevăr un erou care a reuşit, datorită caracterului său aparte, să contribuie la destrămarea URSS-ului şi să scrie, astfel, o pagină importanta în istoria mondială.

Pentru cei care privesc lucrurile doar în alb sau negru, filmul poate fi considerat mai degrabă o reprezentare inexactă datorită adoptării unei perspective „înguste”. America este (pentru a câta oară?) glorificată, privită ca o salvatoare a democraţiei prin prisma hollywoodiană. Sunt ignorate însă cu prea multă uşurinţă mijloacele care au condus la aprobarea unei finanţări de 1 miliard de dolari şi consecinţele devastatoare ale operaţiunii Cyclone. Este aproape incredibilă şi, în acelaşi timp, înfricoşătoare perspectiva behind the scenes oferită de acest film: o afacere ilicită în valoare de miliarde de dolari plănuită în spatele uşilor închise ale Congresului. Nu s-a pus accent deloc pe faptul că un simplu congresman, ajutat de o femeie bogată, cu influenţă, şi de un agent CIA aflat în conflict cu şeful său, a reuşit să dicteze politica externă a unei super puteri printr-o acţiune de lobby impresionantă. Mai mult decât atât, nu s-au adus în discuţie consecinţele intervenţiei Statelor Unite în Afganistan: luptătorii afgani sunt cei care, după retragerea ajutorului din partea americanilor, au devenit talibani. Aceiaşi care, întâmplător (sau nu!) se fac vinovaţi de atentatele teroriste din 2001. Chiar originile grupării teroriste Al-Quaeda sunt plasate la începutul războiul afgano-sovietic, în 1979.[1]

By the end of 1993, in Afghanistan itself there were no roads, no schools, just a destroyed country — and the United States was washing its hands of any responsibility. It was in this vacuum that the Taliban and Osama bin Laden would emerge as the dominant players. It is ironic that a man who had almost nothing to do with the victory over the Red Army, Osama bin Laden, would come to personify the power of the jihad.[2]

Un patriot convins, un politician compătimitor, un salvator? Privind din perspectiva jocului politico-economic şi cunoscând consecinţele dezastruoase ale intervenţiei americane, însuşirea de erou poate fi uşor pusă la îndoială. Cu toate acestea, trebuie evitat anacronismul: Charlie Wilson nu putea preconiza care vor fi consecinţele à la longue. Cine dintre noi ar fi putut?


[1] http://newsone.com/1205745/cia-osama-bin-laden-al-qaeda/ , accesat la 19 septembrie 2013;
[2] http://abcnews.go.com/blogs/politics/2009/12/secretary-gates-and-the-zen-master/ , accesat la 19 septembrie 2013;