Festivalul George Enescu ne învăluie în magia sa din 1958. Ediţia din acest an a fost la fel de plină de magie, pe care eu am descoperit-o duminică, 15 septembrie.

În acea seară, Sala Mare a Palatului a prins viaţă sub îndrumarea baghetei maestrului Marek Janowski, dirijorul de 64 de ani care conduce Orchestra Radio Simfonică din Berlin încă din 2002. Sala a fost hipnotizată de prima parte a Tetralogiei compuse de Richard Wagner, Aurul Rinului – o superbă operă în patru scene, inspirată de legendele nordice, ce a avut premiera la 22 septembrie 1869 la Teatrul Național din München.

Iubitorii de cultură ocupaseră numeroasele locuri din Sala Mare a Palatului. M-am așezat în spate pentru a avea o privire de ansamblu. Am văzut copii veniţi cu părinţii sau bunicii, tinere cupluri îndrăgostite, grupuri de prieteni, doamne cu evantaie, domni îmbrăcaţi la costum sau casual. La o privire mai atentă, îţi puteai da seama că fac parte din grupuri sociale diferite, dar diversitatea este caracteristică festivalului, iar muzica e, de fapt, tot ceea ce contează – până la urmă era motivul pentru care ne adunaserăm toţi în sală. Am observat chiar şi un scaun cu rotile în primele rânduri, un detaliu care m-a făcut să zâmbesc şi să realizez că într-adevăr este un loc magic, unde visele se îndeplinesc, unde închizi ochii şi laşi muzica să te poarte unde corpul tău nu poate ajunge.

Dar să revenim la spectacol. Opera prezintă povestea nibelungului pitic Alberich (interpretat de Martin Winkler), care renunță la iubire pentru a câștiga aurul Rinului, tranformându-l într-un  inel care îi conferă puteri magice. În acest timp, Wotan (Eglis Silins), stăpânul zeilor, regretă promisiunea de a o da pe Freia (Alexandra Reinprech), zeița tinereții și frumuseții, uriașilor, în schimbul ajutorului acestora pentru reconstrucția Valhallei. Wotan îl înșală pe Alberich și îi fură inelul, dându-l uriașilor în locul zeiței Freia. Alberich blesteamă inelul, astfel că oricine îl atingea atrăgea asupra sa și a celor din jur nenorocire.

Atmosfera a fost incredibilă pe tot parcursul operei, instrumentele şi-au îndeplinit scopul pentru care au fost concepute. Simetria creată de vocile bărbaţilor şi de costumele lor negre era uneori întreruptă de apariţia unei prezenţe feminine la care remarcai rochia elegantă si vocea caldă.

În timp ce ascultai vocile maeștrilor, puteai urmări subtitratrea în română pe un mic ecran amplasat în sală. Nu ştiu câţi au putut fi atenți la ea. Eu am fost atât de fermecată de muzică încât uităm de multe ori să privesc ecranul. Am simţit cum sufletul îmi părăseşte trupul şi începe să descopere cum e să fii liber într-o lume plină de restricţii, l-am simţit cum renaşte, cum se redescoperă, cum învaţă să iubească, să ierte, să trăiască în acordurile muzicii.

Richard Wagner, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical german, a reuşit să creeze o operă care te ajută să redescoperi magia muzicii. Închide ochii, ascultă opera şi îi vei auzi sufletul.

Mai multe detalii despre artiști puteți citi aici, iar programul întregului Festival poate fi consultat aici.

sursa foto