Merci! (sau Bodhisattva in metro) este scurtmetrajul scris şi regizat de Christine Rabette, o regizoare de film din Belgia. Filmul este destul de străin publicului larg, iar mie mi-a fost adus la cunoştinţă prin intermediul unui profesor puţin spus cunoscător de filme.

Scurtmetrajul vorbeşte de la sine, iar o descriere succintă a acţiunii ar fi absurdă. Lipsa replicilor îl face universal, iar simplitatea sa, chiar şi calitatea mai puţin bună a imaginii, toate parcă lasă să iasă la suprafaţă adevăratul scop al operei. Fără artificii, fără adaosuri estetice, fără unghiuri de filmare complicate sau simboluri special plasate pentru a fi descifrate. Christine renunţă la pretenţiile de creator de film pentru a arăta ceva ce oamenii uită din ce în ce mai mult: că prin ei îi pot face pe ceilalţi  fericiţi. Şi asta, în final îi va face pe ei la fel de fericiţi.

Actorul principal, Jan Hammenecker, este un deliciu pentru orice spectator şi ne aminteşte de marii comedieni care prin simplul lor zâmbet sau râs puteau stârni o sală întreaga de cinema (Charlie Chaplin, Giulietta Messina, Jack Lemmon etc.)

În final, declaraţia Christinei Rabette poate fi inutilă pentru un prezent în care feţele oamenilor de pe stradă sunt tot mai posomorâte sau când uneori uiţi cum sună râsul unei persone dragi. Cred totuşi că Rabette reuşeşte să fure măcar câteva zâmbete sau să îşi pună spectatorii pe gânduri prin simpla şi frumoasa sa creaţie, devenind o inspiraţie pentru oricine care își doreşte să fie sincer în arta sa.

sursa foto