(Prima parte a articolului poate fi citită aici)

Din multitudinea de călători care au ajuns prin părţile noastre unii dintre ei au şi scris despre aceste locuri. Au scris despre bogăţia pământului, despre moravurile oamenilor; au susţinut teza romanităţii românilor şi au vorbit şi despre întemeierea statelor medievale. Unii au descris clima, au descris unele evenimente importante din istoria Românilor, pe domni, modul de succesiune la tron şi multe alte lucruri. Noi ne vom opri asupra întemeierii Ţărillor Române, la primii domni şi la originea numelor ţărilor şi neamului, aşa cum ne apar ei descrişi şi puşi în paginile istoriei de către aceşti călători sau învăţaţi care s-au interesat de Români.

Un prim astfel de călător ar fi Domenico Sestini (1750-1832), arheolog şi numismat italian, dar şi călător în Orientul Apropiat şi Extrem, care în drumul său spre aceste meleaguri a trecut şi prin Moldova şi Ţara Românească. Însemnările pe care le-a făcut despre pământul românesc se găsesc în cartea Viaggio in Valachia e Moldova con osservazioni storiche, naturali e politiche. Ediţia pe care o vom folosi aici este de la anul 1853, deci după moartea sa, şi cel mai probabil aceste însemnări au fost compilate de către un apropiat al său. În carte se vorbeşte despre climă, pământul românesc, bogăţia sa, originea numelui de vlah şi român, romanitatea românilor, în sfârşit, despre primii principi şi întemeietorii de ţară. Abordând problema numelui celor două principate, Sestini spune că această chestiune i-a preocupat pe toţi cei care s-au interesat de aceste două ţări[1]. Numele Moldovei, spune el, vine de la râul cu acelaşi nume, aşa cum se ştie[2], dar când vine vorba despre numele celuilalt principat lucrurile se complică, iar Sestini nu dă o explicaţie certă, ci doar îi lasă pe erudiţi să-şi dea cu părerea, nu înainte totuşi de a spune că slavii, intrând în Dacia, au găsit aici pe Boi, neam celtic, şi au dat numele ţării de Volosca Semegla, adică Ţara Boilor, iar în slavă Ulah înseamnă italian, şi ei numeau şi pe locuitorii de origine romană Vlossi sau Vlassi[3]. Posibil ca lucrul acesta să-l fi derutat pe călătorul nostru şi să nu-şi fi dat seama exact de unde vine numele de vlah. Cu toate acestea, este o teorie destul de interesantă despre numele de Valahia, mai ales că se face o conexiune cu boii, un trib celtic.

Despre cei dintâi domnitori ai Ţărilor Române, Sestini spune de Radu Negru că a fost primul care a venit şi care a ocupat regiunea dintre Olt şi Siret[4]. Pe lângă acest nouă regiune ocupată de Radu Negru, se pare că ar mai fi existat şi un alt voievodat mai mic, care a fost însă repede absorbit în graniţele regiunii mai mari şi mai puternice[5], care cu siguranţă era cea condusă de Radu Negru. Se mai spune, de asemenea, că Radu Negru şi urmaşii săi au ridicat oraşe sau le-au adus îmbunătăţiri celor deja existente[6], întocmai precum spunea şi raguzanul Luccari.

O presupunere interesantă a lui Sestini, dar care arată de fapt cum Negru Vodă a ajuns să fie confundat cu Radu de-a lungul istoriei, spune că Radu Negru era de origine din neamul sârbilor, căci un urmaş de-al său, Dan Basarab a venit la tron la scurt timp după el. Din numele său este cu siguranţă slav, iar de atunci limba folosită în diplomele lor, în liturghie şi pe inscripţiile lapidare a fost limba slavonă.[7] Cu siguranţă că aici se face confuzia clară între Negru Vodă şi Radu I, care a fost tatăl lui Dan I şi al lui Mircea cel Bătrân.

Despre cel ce a întemeiat Moldova, adică Bogdan, Sestini spune că acesta venea din Maramureş şi că, împreună cu valahii săi, s-a stabilit în Cumania[8], iar de atunci acea regiune a început să se numească Moldova, dar şi Bogdan, nume pe care l-au dat turcii. Odată cu venirea lor, au ridicat şi oraşele Soroca, Roman şi Iaşi[9]. În continuare, Sestini vorbeşte despre faptul bine cunoscut că Ungaria a avut pretenţii asupra acestor două noi ţărişoare formate, la fel şi Polonia şi Turcia, pe parcursul istoriei.

Se poate observa foarte bine cum în cazul Ţării Româneşti lucrurile sunt mult mai complicate faţă de Moldova. La fel a rămas şi astăzi. Desigur, şi procesul de formare al Ţării Româneşti a fost mai complex decât cel al Moldovei, iar lipsa documentelor, care probabil zac prin arhive, face mult mai grea dezlegarea enigmei. Sestini cu siguranţă că îşi luase informaţiile din scrierile învăţaţilor, dar şi de la oamenii pământului, şi poate a încercat să-şi exprime şi punctul său de vedere, astfel că s-ar explica şi confuziile pe care le face.

Un alt străin care a scris despre originea numelui neamului românesc şi despre asemănarea atât de izbitoare dintre limba română şi cea italienească a fost Anton Maria del Chiaro, secretarul lui C. Brâncoveanu, care, în cartea sa, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, a vorbit şi despre cum îşi spun românii, dar şi despre această similaritate izbitoare între cele două limbi, oferind şi unele exemple.

Anton Maria del Chiaro spune că românii îşi zic Romuni, ţara lor se numeşte Tzara Rumaneasca, iar limba lor se numeşte limba rumaneasca.[10] Pe lângă acest lucru, scriitorul florentin spune că în limba românilor, deşi clar provenită din limba latinească, se mai găsesc şi cuvinte greceşti, turceşti, ilire şi ungureşti, ceea ce este perfect adevărat, la fel cum se poate vedea şi astăzi. Despre originea numelui de Valahia acesta susţine teza lui Aeneas Silvio Piccolomini în legătură cu Flacco, căpitanul de la care ar fi venit numele ţării prin coruperea în timp a cuvântului. O altă teorie enunţată de către secretarul lui Brâncoveanu spune că numele Valahiei vine de la o fiică de-a lui Diocleţian care a fost dată în căsătorie guvernatorului acestei provincii[11].  Este clar că odată cu trecerea timpului, după cum spunea şi Sestini, mai mulţi cărturari şi învăţaţi s-au ocupat de aflarea originii numelui acestor două ţări şi al poporului Român şi astfel s-au născut foarte multe speculaţii şi teorii fără o bază documentară exactă. Totuşi, existenţa unui popor de origine latină rămas izolat atâta vreme între alte popoare care erau de altă origine şi care şi-a păstrat obiceiurile precum cele ale romanilor şi limba foarte asemănătoare cu cea pe care o vorbeau strămoşii lor i-au captivat pe cărturarii şi pe învăţaţii din trecut. Călătorii care au trecut pe aici, în special italieni şi francezi, au rămas uimiţi de asemănarea izbitoare dintre limbile lor, limba latină şi cea românească. Chiar la finalul cărţii lui Del Chiaro există un mic paragraf unde vorbeşte despre folosinţa verbului a avea adică avere pe italieneşte în acelaşi mod în ambele limbi şi despre faptul că este încă o dovadă că limba română are un fond latinesc.

Cât despre întemeierea celor două Ţări Române, noi am ales doar un singur călător care şi-a spus părerea despre acest lucru şi care, credem noi, nu este la fel de cunoscut ca alţii. Chiar dacă astăzi cunoaştem mult mai multe despre trecutul şi începuturile statelor medievale româneşti, să cunoaştem şi teoriile altora şi ceea ce s-a spus în trecut despre noi în literatura din afară graniţelor noastre atunci când totul era mai întunecat decât astăzi este ceva foarte util, iar cei ce s-au interesat de istoria noastră nu trebuie daţi uitării, pentru că şi ei la rândul lor poate că au pavat drumul către marile descoperiri istorice din anii ce au urmat. Legenda lui Negru Vodă poate părea doar o simplă legendă, spusă de popor spre a-şi explica unele fapte din trecut printr-o modalitate simplă, dar fiindcă a fost transmisă atâta timp şi a rămas atâta timp în minţile oamenilor, noi considerăm acest lucru ca fiind o dovadă că în legendă se ascunde mai mult decât un sâmbure de adevăr. Oricum, doar documentele ce poate vor ieşi la lumină în viitor sunt singurele capabile să ne lumineze calea aşa cum se cuvine, iar adevărul iese la iveală de fiecare dată, în orice situaţie.


[1] Domenico Sestini, Viaggio in Valachia e Moldova con osservazioni storiche, naturali e politiche, Milano, 1853, p. 30: Tutti quelli che hanno parlato della Valachia e Moldavia si sono ingegnati di trovare l’origine di questi nomi
[2] Ibidem, p. 30: (…) dicono, che la seconda la prende da un fiume di tal nome che è molto insignificante
[3] Ibidem, p. 30: In quanto alla prima, è certo che in islavo Ulah significa italiano, la Valachia si chiama Volosca Semegla che letteralmente corrisponde terra dei Bovi. Se gli Siavi, entrando nella Dacia le hanno dato questo nome per avere trovare molti Bovi, e i Romani abitatori hanno chiamato Vlossi o Vlassi, o prima conoscevno i Romani, e li chiamavano così per puro caso, lo lasci decidere agli eruditi, sembrandomi cosa di poco momento saperne il preciso.
[4] Ibidem, p. 9: Radulo o Rudolfo il Negru fu il primo a stabilirsi, ed occupare quel terreno che è tra i fiumi Siret e l’Aluta, oggi propriamente detto Valachia.
[5] Ibidem, p. 9: Un altro picciolo distretto fu governato da un altro Vojvoda valaco; ma non durò molto ad essere incorporato nella porzione maggiore e più forte.
[6] Ibidem, p . 10: Radulo e i suoi succesori, o edificarono o ristaurarono varie città che sono state consecutivamente residenye dei Vojvoddi, cioè Campolungo, Curti d’Argis, Targoviste e Bucoreste.
[7] Ibidem, p. 10: E’ probabile che costui fosse della stirpe dei despoti o principi slavi della Servia, perchè uno dei suoi immediati succesori, per nome Dan Bassaraba, nipote del suddetto principe, venne al trono della Valachia senza opposizione, e lo tramandò ai suoi posteri. Dai loro nomi si conosche che erano Slavi, e della lingua slava si sono serviti nei loro diplomi ed iscrizioni lapidarie, e nella liturgia comune a tutta la nazione valaca.
[8] Ibidem, p. 11: Bogdan, altro condottiere dimorante nel distretto di Maramorese, raccolti i suoi Valachi, si stabilì nella Cumania.
[9] Ibidem, p. 11: Fabbricò varie città, cioe Sorocca, Romano e Jassi.
[10] Anton Maria del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, Bucureşti, 1914, p. 24: Chiamansi adunque in lingua loro Romuni, e la patria loro, cioè la Valachia, la chiamano Tzara Rumaneasca, la loro lingua: limba rumaneasca.
[11] Ibidem, p. 20: Anche sifatta denominazione non ha ottenuta la universale approvazione, come nemmeno quell’altra che, senza alcum suffragio di documento antico ci vorria persuadere che la stessa provincia fosse chiamata cool nome di Vallachia da una figliuola di Diocleziano, data in moglie al principe che quivi ne aveva il comanda.

sursa foto