Un studiu de caz pentru criza învățământului românesc:

Generația nouă și sistemul vechi

partea I –

Pe lângă salariile mici, stresul, birocrația și alte elemente demoralizante pentru cine lucrează în învățământul românesc, sistemul educațional mai e viciat în mod fatal de fosilizare. Tranziția dintre vechea abordare comunistă centrată pe date factuale, memorare și informație brută și pretinsa înnoire metodologică – învățare bazată pe acumularea de competențe practice – reprezintă deja o lungă perioadă de dezorientare care durează de mai bine de două decenii. Este vorba de un impas. Sistemul, în loc să se reînnoiască, este complexat de trecut și îngreunat cu o birocrație și terminologie menite să salveze aparența de stagnare. În sfârșit, înnoirea de care are nevoie devine tot mai îndepărtată (inclusiv la propriu) odată cu plecarea tinerilor capabili s-o inițieze, frustrați acasă de aprecierea valorilor personale.

În rândurile ce urmează va fi analizat dintr-o perspectivă personală un studiu de caz despre mecanismul deficitar prin care sistemul pretinde că se înnoiește. Este vorba de experiența examenului de titularizare, proba orală. Este vorba de o comedie neagră prin care am trecut. Un exemplu de birocrație și formalism mai presus de individ. Mai exact, am avut pretenția că am capacitățile necesare de a fi inclus în sistem, pentru a vedea cu dezamăgire că sistemul nu mă vrea, că nu mă înscriu în prescripțiile cerute.

Dar de unde pretențiile mele? Ce mă îndreptățește să mă consider apt pentru a avea o funcțe cu responsabilități atât de mari ca ale unui profesor? În primul rând consider că sunt îndreptățit prin cunoștințele mele de istorie, iar în al doilea rând prin experiența mea de doi ani ca profesor în două școli de la marginea Bucureștiului. În afară de Facultatea de Istorie a Universității București, în cadrul căreia am participat inclusiv la diverse activități academice extracuriculare, mai am două diplome de master – una dintre ele obținută la Universitatea britanică St Andrews, la care a studiat inclusiv cuplul princiar Kate-Will’ și care, în unele clasamente, este cotată, în ceea ce privește istoria, mai bine decât Oxfordul. Am luat parte la mai multe conferințe (inclusiv internaționale) și urmează să mi se publice un articol într-o revistă din afară. Consider așadar că am cunoștințele istorice necesare unui profesor de școală în București. Desigur, mai e și partea de pedagogie.

Am trecut de-a lungul a doi ani prin experiența interesantă, dar hardcore, de a preda în două școli de la marginea capitalei – în Rahova și Berceni – într-una dintre ele activând inclusiv ca diriginte. Era vorba de un mediu relativ dificil, unde mulți elevi erau copii cu probleme, iar cea mai mare provocare era, în afară de predarea lecțiilor, asigurarea disciplinei, a ordinii și a respectului. Acolo, limbajul metodologic învățat la orele de psiho-pedagogie avea aplicabilitate practică minimă. Era vorba de copii săraci, cu părinți alcoolici care-și băteau regulat odraslele, copii orfani sau care locuiau cu bunicii într-o baracă. O fostă elevă de clasa a VI-a, orfană de părinți, trebuia să îngrijească de bunica bolnavă și de o sora mai mică; era o fată foarte timorată, cu mari probleme de comunicare și izolată de ceilalți colegi de clasă. În aceste condiții este de imaginat cât de greu putea fi motivată să învețe la istorie. În sfârșit, mulți elevi își amenințau pedagogii cu bătaia, îi înjurau sau îi batjocoreau. Colege profesoare veneau plângând de la ore, demoralizate și stresate în urma interacțiunii cu astfel de elevi. Eu am rezistat, m-am făcut plăcut elevilor și a ajuns sa mă pasioneze noua profesie.

În momentul probei orale în cadrul examenului titularizare 2013 mă consideram așadar capabil și suficient de experimentat pentru a fi iarăși profesor de școală. Am decis să nu-mi caut un loc de muncă mai bine plătit în afară, cum fac mulți studenți români cu studii în străinatate. Am decis să îmi pun ambiția în slujba unui ideal, de a nu ține cont de salariul mic și de a încerca să-mi fac treaba cât mai bine posibil în mica mea arie de specialitate, cu ambiția de a îmbunătăți și a inova ceva în practica pedagogică. Am decis să îmbrățișez un sistem defectuos, iar sistemul m-a respins.

(Va urma)

sursa foto