Notă: acest articol este scris de un om tânăr, fiți indulgenți și iertați-i optimismul, nu-i furați vântul tocmai când își ridică zmeul cu visuri!

Există o vreme a copilăriei… și există apoi o vreme când suntem în mod inevitabil tineri. Când suntem sănătoși, energici și creativi. Când a zâmbi nu e doar o alternativă, ci calea firească de zi cu zi. Când ne convingem că noi suntem mai presus de univers cu ritmul lui caraghios noapte-zi. Când râdem fără să ne îngrășăm, când dansăm până dimineața și când suntem singurii care au dreptate. Când iubim. Stop! Când ne temem să iubim. Când orgoliul nostru nu acceptă că și sfaturile celorlați pot aduce soluții. Când credem că am câștigat nopțile, dar pierdem zilele care le urmează. Când trupul ne e vigoare și prospețime și… ce dacă?

Probabil suntem de acord cu toții că tinerețea e un drept. Ei bine, eu cred că tinerețea e o îndatorire – de a trăi frumos, de a face schimbările pe care am dori să le vedem, de a nu lăsa loc de regrete pentru neîncercări, de a nu complica viața când ea e surprinzător de simplă dacă suntem curajoși. Și vârstei nebune de care vorbim îi poate lipsi orice, numai curajul nu.

Cred că mai presus de perioada răspunsurilor, tinereții îi stă bine mai ales atunci când aduce întrebările care luminează. Ce meserie îți place? Care sunt oamenii pe care îi dorești în jurul tău? Ce fel de om vrei să fii? Sau vrei măcar să fii unul? Pentru că mai dificil decât a fi sincer cu ceilalți e doar momentul când ești sincer cu tine. Dar tot acesta e și primul pas spre a fi fericit. Să îți asumi trăirile, să ai curajul de a părăsi drumul spre munte când realizezi că marea e cea care te-a chemat întotdeauna. Să ai încă o dată curaj. Să cunoști și să fii capabil să alegi.

Alege-și o meserie și fă-o bine! e sfatul pe care Simina Mezincescu (condamnată în anii `50 în procesul Noica-Pillat și apoi purtătoare de cuvânt a Casei Regale a României în anii `90), invitată la emisiunea Profesioniștii, îl lasă în final nepotului său. Întrebați-vă ce vreți să faceți în viață și luptați pentru asta, citiți, scrieți, călătoriți pentru a deveni acel om bine pregătit, după cum spunea unul dintre profesorii mei acum vreun an – și da, o să fiu egoistă și nu o să zic ai noștri, neștiind câți dintre colegi au avut răbdarea să le asculte sfaturile. Descoperă bucuria lucrului bine făcut și din suflet și vei vedea că avea dreptate Iona:

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: „N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Banca lui Iona nu e altceva decât un vis, dar ar fi unul asumat și înfăptuit.

Pentru că tot tinerețea ar trebui să ne învețe că nu de visuri ar trebui să ne fie teamă, ci de a nu le urma. Și apoi, visurile nu pot fi niciodată prea multe, cu o singură excepție: când nu faci nimic pentru a le atinge. E vorba până la urmă de exerciții matematice simple: adunări, scăderi, întotdeauna în ordinea asta pentru că viața nu respectă altă ordine a efectuării operațiilor. Orice vis atins se numește realitate și se scade de pe lista aia inițială, pe care nici nu o privim adesea de teamă să nu fim dezamăgiți. Dar ce te faci când tot aduni și aduni? Același Iona ne oferă un răspuns cinic:

— Sunt plin de planuri.
— Vezi să nu crăpi.

Abia atunci idealurile devin apăsătoare, te sufocă. Și dezamăgirea mai mare e când realizezi că vina e a ta. Că ai fi putut încerca, ai fi putut lupta, ai fi putut trăi.

Treci prin viață și vei fi tânăr pentru o vreme. Fă toate lucrurile de mai sus și vei deveni tânăr. Dar oare sunt suficiente, nu e lista prea scurtă pentru o tinerețe ce se anunță lungă? Sigur ai uitat ceva! veți spune. Doamnă, domnule – voi răspunde eu – doar nu veți insista să trec iubirea pe lista tinereții? Știți bine că refuz să lucrez cu pleonasme!

sursa foto