În evoluția sa, cafeaua a devenit, după apă și vin, o băutură cu importanță mondială, care, consumată moderat, acționează pozitiv asupra sistemului nervos, stimulând funcțiile psihice și intelectuale ale organismului uman, reducând senzația de oboseală.

Aceste caracteristici pozitive ale sale justifică pasiunea universală actuală pentru băutura de cafea, o băutură dătătoare de energie. Dar de unde provine acestă pasiune?

Faima cafelei ca băutură, și nu ca medicament, cum era văzută până atunci, s-a răspândit în urmă cu câteva secole în Orient, iar mai apoi în Europa, unde francezii și olandezii au început să cultive acest arbore în colonii, ținând în secret semințele cultivate și metodele de cultură. Spre sfârșitul secolului XVIII, olandezii, care cuceriseră Indiile Orientale de la portughezi, au plantat în aceste colonii arbustul de cafea. Cultura s-a extins în scurt timp, diminuând din monopolul Arabiei. Din Africa și Asia, cultura cafelei s-a extins și în restul zonelor tropicale, Brazilia devenind cea mai mare producătoare de cafea din lume.

Dacă în secolul XVII cafeaua era savurată de firi boeme sau personalități politice în cadre special amenajate, în secolele XVIII-XIX, odată cu marea industrializare, această licoare a ajuns să fie folosită ca stimulent pentru muncitorii din fabrici, ca mai apoi în secolul XX să fie utilizată de aproape oricine, în fiecare zi, pentru mulți băutul acesteia devenind o adevărată rutină. Cultura cafelei, care era de ordinul experienței cotidiene, a dobândit astăzi valoare de mărturie istorică.

Formarea culturii cafelei și a cafenelelor o datăm undeva în secolul XIV, în Turcia. Cafeaua a cucerit piața europeană în timp scurt, prima prăvălie de cafea deschizându-se în 1640, la Veneția (puteți citi și despre prima cafenea literară italiană, deschisă tot în Veneția, aici), apoi în 1677, la Paris, și în 1683, la Viena.

Cafenelele din vestul Europei au devenit rapid centre de socializare, cu precădere pentru cei din înalta societate și pentru intelectuali. Această „societate a cafelei” pe care o întâlnim azi s-a născut în Franța. De exemplu, cafeneaua Les Deux Magots din Paris, acum un adevărat punct de atracție turistică, a fost cândva asociată cu Jean Paul-Sartre și Simone de Beauvoir. La sfârșitul secolului XVII, cafenelele din Londra au devenit locurile cele mai populare de întâlnire pentru artiști, scriitori etc., ele fiind de asemenea și centre pentru activități cu trăsături politice și comerciale.

O semnificație a culturii cafelei în spațiul românesc ar fi aceea de liant în societate. De la cafeaua de dimineața pe care o bem verificându-ne ultimele emailuri sau citind ziarul proaspăt ieșit de la tipar la cafeaua cu prietenii care se bea acum în orice moment al zilei pe terasele primitoare ale orașului sau la răspunsul afirmativ la tipica invitație la cafea în oraș, lansată de „admiratorul acela înfocat”, aceasta constituie o punte de legătură între oameni, Mauss numind-o un fapt social total.

De-a lungul timpului, oamenii au învățat să se bucure de savoarea și efectele cafelei, dar și de aspectele sociale și, de ce nu, intelectuale pe care le presupune. De remarcat în acest proces este și cafeaua care se scurge în ritmul unui timp social; dihotomia dintre ritmul unei societăți orientale precapitaliste și timpul unei societăti occidentale în proces de tehnologizare. Dacă la începuturi bulevardele bucureștene erau impregnate de mirosul cafelei turcești, acea cafea care avea un proces specific și care se savura în tihnă, astăzi cafeaua se prepară cât mai repede, cu ajutorul aparatelor, se bea la fel de repede, fără a se mai bucura de vreun ritual sau vreo încărcătură simbolică în procesul creației, cum se bucura pe vremuri, când nu puteai să te sustragi de la acest ritual decât cu riscul de a încălca regulile de politețe.

Pentru a da o și mai mare „culoare” acestui act de socializare, majoritatea cafenelelor au apelat la metode de încântare a altui simt, cel al văzului, cu variatele modele ce tronează „majestuos și spumos” deasupra cafelei.

Personajele de pe scena socializării sunt prin excelență pestrițe. Gusturile diverse pot fi satisfăcute prin variații propuse de marile centre occidentale: cafeaua vieneză pentru cei cu gusturi clasice, cafeaua-cremă pariziană pentru firile boeme, cafeaua tare italiană pentru cei grăbiți, care au nevoie urgentă de doza de revitalizare, pudrată-cappuccino pentru doamne sau cafeaua irlandeză stropită cu whisky pentru gentilomi, tot mai puțini la număr în ziua de azi. Însă doar prima cafea apărută pe teritoriul țării nostre, cea turcească, este capabilă de a mai da naștere încă unei semnificații la finalul ritualului de savurare, și anume ghicitului în cafea.

Ghicitul în cafea este un vechi obicei turcesc, răspândit în majoritatea ţărilor aflate la un moment dat sub influenţa Imperiului Otoman. Cafeaua se bea în clipele de relaxare, împreună cu persoanele dragi, în tihnă, iar ghicitul, practicat adesea în familie sau între prieteni, vine să completeze momentul special.

Caimacul, responsabil pentru aroma faimoasei cafele turcești, va fi responsabil și pentru o eventuală ședință de ghicit, de reziduul său depinzând posibilitatea unei ghiciri reușite, căci trebuie să aibă consistența necesară pentru ca semnele să se formeze în mod lizibil. După ce se savurează cafeaua, se pune farfurioara deasupra ceştii, se învârte de câteva ori în sensul opus acelor de ceasornic, pentru ca zaţul să se distribuie pe toată ceaşca, apoi se întoarce cu gura în jos. Ceaşca trebuie lăsată ceva timp neatinsă, cel puţin până se răceşte. Tradiţia mai spune că poţi pune o monedă deasupra, ca să elimini energiile negative şi ca ceea ce îţi va arăta zaţul să fie preponderent pozitiv. De asemenea, ajută la răcirea ceştii.

Nu vreau să închei acestă prelegere fără a sublinia un alt element ce a degenerat din acest act cotidian al băutului cafelei, și anume cafeaua ca instrument al globalizării. Cafeaua nu mai are caracterul personalizat de altădată, majoritatea oamenilor subscriind modelului stas promovat de lanțuri de cafenele precum Starbucks sau Hard Rock Café. Pentru a nu mă lungi, pot cataloga perioada contemporană drept una a hamburgerului, a supei la plic și, ca să fim în ton, a cafelei solubile.

Cândva laptele gânditorilor, cum au numit-o arabii, astăzi satisfacția chatterilor dintr-o cybercafenea, cafeaua a fost, este și va fi combustibilul acțiunii, sursa care dă startul după un prânz bun, lubrifiantul gândurilor mărețe sau al unei conversații excelente.

sursa foto