Mai frumos decât să faci ceva şi să fi fericit pentru că ai ajutat pe cineva nu este. Cine nu a încercat să o încerce.

Sunt animată de ideea de a construi, de a pune cărămidă peste cărămidă, ca în final să înalţ ideea, să împlinesc dorinţa care stă în spatele fiecărui proiect. Pentru mine, un exemplu de succes este Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), împreună cu iniţiatorul său Raed Arafat – iniţiativa unui om, succesul unei echipe, câştigul unei societăţi.

Interesul pentru Raed Arafad a crescut în ultimii ani, iar reuşitele lui au mobilizat o societate neobişnuită cu iniţiative de orice natură, în general şi medicale, în special. Vă invit să urmăriţi discursul unui om care prin succesul proiectului său ne dă continuu o lecţie despre ce înseamnă reuşita în România. Am descoperit un leader ce reuşeşte să captiveze atenţia prin încrederea ce o degajă, prin încăpăţanarea cu care împinge limitele şi prin viziunea cu care îşi construieşte planul de acţiune. Discursul de la TEDx, din 2010, este presărat cu subiecte bine punctate, importanţa echipei pentru un proiect, mentalitatea din România, problema principală pe care o întâmpină cineva care are o iniţiativă, leadership şi utilitatea ideii pe care o promovezi.

Un discurs încheiat prin următoarele cuvinte:

Dacă un lucru reuşeşte şi o idee reuşeşte este datorită celor care cred în ea, celor care o duc mai departe şi celor care visează mai departe să o facă. Orice este realizabil dacă crezi în ea.

Care este cea mai mare problemă pentru cineva care are o initiativă? Este pragul la care este dispus să se lase de iniţiativa lui. Cu cât pragul este jos, iniţiativele nu reuşesc. Dacă pragul e sus, adică ai rezistenţă şi nu îţi pasă de ce fac alţii cu tine şi ce zic şi ce încearcă să facă, şansa ca iniţiativa să reuşească este mult mai mare.

sursa foto