Care este motivul din spatele etichetei de străin? Cum se face ca o persoană pe care o întâlnim pentru prima dată să ne pară familiară sau, invers, după mai multe întâlniri să avem impresia că încă nu o cunoaștem, că ne este străină?
Pentru a înţelege comunicarea dintre oameni care aparţin unor culturi diferite este necesar să recunoaştem că atunci când oamenii se confruntă cu diferenţe culturale (şi alte forme de diferenţe de grup, ca cele rasiale, etnice sau diferenţe de clasă) ei sunt tentaţi să privească oamenii din grupul diferit ca fiind străini. Terminul de străin este oarecum ambiguu şi este utilizat de obicei cu referire la extratereştri, intruşi, străini, nou veniţi şi imigranţi, ca de asemenea oricărei persoane necunoscute şi nefamiliare. În ciuda ambiguităţii, „conceptul de străin rămane una dintre cele mai puternice unelte sociologice în analiza proceselor sociale ale indivizilor şi grupurilor confruntând noile ordini sociale” (Shack , 1979).
Conceptul de străin vine de la eseul clasic „Der Fremde” („Străinul”) al sociologului german Georg Simmel. Simmel vede străinii ca având calităţi contradictorii de a fi şi aproape şi departe în acelaşi timp.
Cu alte cuvinte, străinii reprezintă atât ideea de apropiere în care ei sunt aproape fizic, cât şi ideea de depărtare în care ei au valori şi moduri de a acţiona diferite. Străinii sunt prezenţi fizic şi participă la situaţii şi, în acelaşi timp, sunt în afara lor pentru că provin dintr-un loc diferit.
Un alt mod de a înţelege termenul de străin este prezentat de Wood (1934). Wood vede străinii ca cei nou veniţi din afară.
Ca şi Wood, Schuetz (1944) descrie o privire de ansamblu a conceptului de străin, precum face şi Simmel. Pentru Schuetz, termenul de străin înseamnă „un individ adult … care încearcă să se facă permanent acceptat sau în final parţial tolerat de grupul de care se apropie.” (p 499). Această conceptualizare include nu doar cazurile evidente de imigranţi şi vizitatori ai altor culturi, dar şi oameni care încearcă să se intergreze într-un club apropiat, miri care aşteaptă să fie acceptaţi de familiile mireselor, recruţi care intră în armată sau orice persoană intrată într-un grup nou şi nefamiliar. Schuetz argumentează că străinilor le lipsesc „înţelegerile intersubiective” , sau o înţelegere a convieţuirii în lumea socială cu membrii grupului de care se apropie.
Străinii, cum îi concepem noi, sunt oameni diferiţi şi de neînţeles, care au venit în contact cu grupurile noastre pentru prima dată. Trebuie să fie clar că „ străinătatea” este un fenomen figurat – statusul unui străin este mereu definit în relaţie cu o „ gazdă ”, un „ nativ ” sau un grup existent. De exemplu, atât o persoană din Statele Unite care vizitează o altă ţară, cât şi o persoană dintr-o altă ţară vizitând Statele Unite, sunt străini. Un profesor alb într-o şcoală predominant de culoare neagră, un nativ american care lucrează într-o organizaţie predominant albă, un vietnamez refugiat în Statele Unite, o soţie proaspăt căsătorită vizitând familia mirelui şi un chicanez mutat într-un cartier predominant alb, toate sunt exemple de străini. În general, includem pe oricine care intră într-un mediu relativ necunoscut sau nefamiliar sub titlul de străin. Această conceptualizare, aşadar, subsemnează atât părerea lui Wood despre străini, cât şi pe a lui Schuetz.
Evident, nu oricine pe care îl întâlnim pentru prima dată este cu adevărat necunoscut şi nefamiliar. Uneori suntem familiari cu unii sau ştim ceva despre oamenii pe care îi întâlnim pentru prima dată. Urmându-l pe Eric Coheu (1972), putem spune că interacţiunile noastre sociale, nu doar cele cu oameni pe care îi întâlnim pentru prima dată, variază cu respectul pentru gradul de străinătate şi/sau familiaritatea prezentă în interacţiune. Interacţiunile nostre cu prietenii şi rudele apropiate implică un înalt grad de familiaritate, în timp ce interacţiunile noastre cu cunoştinţele şi coechipierii de muncă implică mai puţină familiaritate şi mai multă străinătate. Când întâlnim oamenii pentru prima dată, poate exista un grad de străinătate şi/sau familiaritate. De exemplu, când întâlnim un prieten apropiat sau cel mai bun prieten pentru prima dată, putem fi oarecum deja familiari cu acea persoană. În opoziţie, când întâlnim o persoană dintr-o altă subcultură sau cultură (de exemplu o persoană de altă rasă sau grup etnic), interacţiunea noastră cu acea persoană implică de obicei mai multă străinătate decât familiaritate.
Folosirea termenului de străin în cadrul acestei cărţi se referă la acele relaţii unde există un grad relativ înalt de străinătate şi unul relativ scăzut de familiaritate. Întrucât interacţiunile noastre cu oamenii care aparţin de alte culturi au tendinţa de a implica cel mai înalt grad de străinătate şi cel mai scăzut de familiaritate, ne focalizăm pe acele interacţiuni, dar de asemenea examinăm alte interacţiuni care implică un grad relativ ridicat de străinătate (de exemplu, acelea cu membrii de rase sau grupuri etnice diferite).
Cu privire la procesul general al comunicării cu străinii, suntem capabili să depăşim una dintre problemele conceptuale majore a multor analize ale comunicării „interculturale”. Problema la care facem referire implică prelevarea distincţiilor artificiale printre comunicarea intraculturală, interculturală, interrasială şi interetnică. În timp ce unele variabile pot avea o mai mare importanţă într-o situaţie decât în alta (de exemplu , prejudiciul poate avea o mai mare importanţă în comunicarea interrasială decât în comunicarea intrarasială), fiecare din situaţii fiind influenţată de aceleaşi variabile. Dacă variabilele influenţează orice situaţie şi procesul de bază al comunicării sunt aceleaşi, nu are sens prelevarea distincţiilor artificiale printre ele.
Folosind termenul de străin ca unul de legătură, putem examina un proces general, comunicarea cu străinii, care subsumează comunicarea intraculturală, interculturală, interrasială şi interetnică într-un cadru general.