Îşi aprinde calm o ţigară în timp ce declară că acestea sunt unele din micile sale bucurii în afară de teatru: ţigările, un câine vagabond „adoptat” de curând şi călătoriile, în cazul în care ajunge la destinaţia propusă. Oamenii râd, pe când el zâmbește tandru și mărturisește că a găsi destinația propusă nu este tocmai un rol ușor de jucat. Alte zâmbete.

Pe data de 16 mai am mers la Fratelli Espresso Bar pentru a lua parte la una dintre întâlnirile celor de la Gens du Bien – Marius Manoloe – Omul din spatele actorului. Am fost nerăbdătoare, recunosc. Nu pentru că aș fi mare fană, ci pentru că trăiesc cu senzația cum că arta este singura care mai poate salva adevăratul sine, existent în sufletele fiecăruia dintre noi. Şi nu mă refer neapărat la bunătate, ci la capacitatea oamenilor de a fi ei înşişi, indiferent de cât de răi sau buni am fi. Cineva mi-a spus acum ceva timp că în teatru nu poţi minţi, ca să fii un actor bun trebuie să fii adevărat, să-ţi expui sufletul în fața oamenilor ca pe o tavă. În momentul în care nu reușești, magia a dispărut, iar cel în cauză rămâne prins între două alternative: mediocritate sau renunţare. Din acest motiv sunt prețioși actorii adevărați, pentru că pot fi ei înşişi oriunde, oricând, neavând importanţă cât de la modă ar fi imaginea pe care şi-o impun, ceea ce exprimă fiind de nenumărate ori mai valoros.

schimba când oamenii devin răi fără motiv, aş micşora orgoliul şi le-aş da umor… şi bani, spune Marius Manole, iar cei din încăpere râd subtil. Întrebările vin din toate părţile. Unele despre copilărie, altele despre viitoarele proiecte sau despre oamenii cu care a colaborat, actorul întâmpinându-le cu un zâmbet neconvenţional. Cineva l-a întrebat cât de strânsă este relația cu familia sa, iar Marius ne-a povestit că atunci când a jucat în Inimă de câine, l-a întrebat pe tatăl său: Cum ţi s-a părut? Şi el îmi răspunde: Chiar trebuia să mănânci de pe jos? Cei prezenţi izbucnesc în hohote de râs. Dintr-o dată îmi lasă impresia cum că ar fi ieşit la o bere cu noi toţi, ca între prieteni, şi ne împărtăşeşte din tainele teatrului, în timp ce îşi aprinde ţigară după ţigară, iar oamenii îi zâmbesc admirativ. Referitor la imaginea creată, Marius ne răspunde cu un aer boem: Nu înţeleg imaginea. Cred că imaginea cea mai bună e să fii tu însuţi. Mi-e teamă să nu fiu altcineva decât sunt. Singura teorie în teatru este lecţia de viaţă. Teatrul nu e serios, înseamnă să te joci. Când nu te mai joci, ai terminat cu teatrul.

Nici nu mi-am dat seama când au trecut cele două ore. În tot acest timp, am simțit că sunt omul potrivit la momentul oportun, unul din oamenii care are nevoie să se mai depărteze de cotidian şi să primească răspunsuri la nişte întrebări de ceva timp puse. Nu am găsit răspunsuri la toate, asta e sigur. În fond, nu era decât un alt om, doar că acum aveam în faţă pe cineva care are răspunsuri la nişte dileme ce ar putea părea absurde pentru o lume realistă. Şi de ce ar deţine tocmai el răspunsurile? poate vă întrebaţi. Simplu: pentru că e un visător, dar un visător realist care acţionează, nu doar visează, iar pentru unii dintre noi acest lucru a fost suficient.

Evenimentul a avut şi o componentă caritabilă, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a ajuta un băieţel de 13 ani pe nume Sargu Raul Gabriel, diagnosticat cu Tumora Parieto-occipitală dreaptă (PNET) Supratentorială, fiind susţinut de cei de la Merci Charity Boutique. În acest context, Marius Manole, care sprijină aceste cazuri, a mărturisit că în aceste momente conștientizez cât de norocoși suntem că avem două mâini, două picioare, că ne trezim dimineaţa, că ieşim la o bere, că ne îndrăgostim sau că sperăm.