Argo ar putea fi foarte uşor perceput ca un simplu film de propagandă americană, care să preamărească meritele CIA-ului şi a modelului de erou merican. Controversele din jurul său completează această afirmaţie. Dar e mai mult de atât. Ben Affleck reuşeşte să construiască prin mecanisme complexe de suspans combinate cu intervenţii umoristice perfect programate un thriller pur-sânge, fără urmăriri și împuşcături, reuşind într-o anumită măsură să aibă un substrat social.
Filmul pornește de la criza ostaticilor din 1979, când ambasada americană din Teheran a fost asaltată de studenți și militanți islamiști, susținători ai revoluției iraniene. Ei doreau repatrierea fostului șef al statului, șahul Mohamad Reza Pahlavi pentru a răspunde de crimele săvârșite în timpul dictaturii sale. În urma invaziei, 6 angajați ai ambasadei reușesc să scape, lăsând în urmă peste 50, găsindu-și refugiu în casa ambasadorului Canadei la Teheran, Ken Taylor. Situația este păstrată secretă de către departamentul de stat american, care caută soluții pentru a-i readuce pe cei șase înapoi în țară. Aici intervine agentul CIA, Tony Mendez, jucat de un Ben Affleck cu o tunsoare mai mult decât potrivită și cu un plan mai nebunesc. Inspirat de o discuție telefonică cu fiul său, în timp ce urmărea filmul Planeta maimuțelor, Mendez dorește să fie trimis în Teheran ca producător de film, în căutarea unor locații exotice, pentru a-i scoate pe cei șase refugiați în calitate de membri ai echipei sale de filmare. Planul este inițial considerat de CIA nebunesc, dar în scurt ajunge să fie cea mai bună soluție de salvare. Va fi ajutat de doi veterani ai Hollywood-ului: John Chambers (John Candy) și Lester Siegel (Alan Arkin), cei cunoscând toate secretele și practicile hollywoodiene. Reușesc să pună în mișcare un film de serie B, de inspirație “Star Wars”, a cărui singur scop este să fie prezent în presă, astfel încât povestea prezentată iranienilor să aibă substrat. Titlul este explicat de producători simplu: Argo fuck yourself!, arătând dezinteresul și chiar incapacitatea de a explica tema filmului inexistent. Replicile sarcastice ale celor doi complici, împreună cu discuțiile ironice la adresa Hollywood-uului fac deliciul filmului.
Argo nu e un film care să îți rămână în minte după o lungă perioadă de timp, e mai degrabă injecție de adrenalină. Affleck reușește să construiască adevărate momente de tensiune în sălile de cinema. Momentul vizitei bazarului, reconstituirea treptată a pozelor personalului de către iranieni, totul duce în ritm crescendo la secvența evadării. Un moment cheie este cel în care un așa-zis membru al echipei de producție, văzând că sunt reținuți în aeroport, începe să le explice iranienilor design-ul și povestea din spatele filmului. Ei ascultă captivați întreagă explicație. Științifico-fantantasticul hollywoodian îi vrăjește până și pe ei, Mendez încheie triumfător ca o legendă cinematografică, arătând spre desene: You can keep them. Escapada se termină cu o fugă a gardei iraniene care își dă seamă în ultimul moment pe cine a lăsat să plece. Dar în zadar. Mendez și cei şase americani sunt deja în avionul decolat.
Ben Affleck a fost neglijat din categoria celui mai bun regizor a premiilor Academiei Americane de Film, creând o adevărată controversă în lumea Hollywood-ului, nedumerindu-l până și pe micul infatuat al cinema-ului, Tarantino[1]. Însă păcatele Academiei au fost spălate când filmul a concurat la categoria cel mai bun film, câştigând în faţa lui Lincoln, filmul despre o legendă a istoriei americane, şi în faţa lui Zero Dark Thirty, un alt film cu tematică istorică, bazat pe capturarea lui Osama bin Laden. Argo este de asemenea bazat pe un eveniment real al istoriei Statelor Unite, însă nu vă lăsaţi păcăliţi de o perfectă acurateţe [2]. Filmul a fost criticat că a preaslăvit contribuţia CIA-ului şi a subminat contribuţia diplomaţilor britanici[3], dar şi a ambasadei Canadei în salvarea celor şase. Mici modificări s-au adus filmului în urma acestor controverse [4], însă un lucru este nechimbat: filmul rămâne povestea eroului din umbră, a lui Tony Mendez cel cu o idee nebună, care va trebui să aştepte pentru a primi recunoaşterea meritată.