Citizen Kane – simbol sau om?

Atenție, spoiler alert!

Un om pe patul de moarte. Ultimele lui cuvinte: Rosebud. Aceasta e premisa filmului considerat cel mai bun al tuturor timpurilor de către prestigioasa revistă britanică Sight and Sound[1]. Legenda cetățeanului Kane pornește de la un singur cuvânt și devine un nume de referință în cinematografie, fiind  întâiul etalon al filmelor de calitate și, în aceeași măsură, “geniul neînțeles” al epocii sale. Acum, după mai mult de 70 de ani de la lansare, numele lui Charles Kane este încă rostit obsesiv în școlile de film și în revistele cinematografice de referință.

Filmul începe cu o imagine expresionistă, sumbră, a imperiului construit de Kane, domeniul Xanadu, decăzut acum din gloria inițială. În Xanadu, Charles Kane rostește ultimul său cuvant: Rosebud. Moartea magnatului din presa americană, jucat magistral de Orson Welles, dar mai ales ultimul său cuvânt creează o frenezie în societatea americană.

Un reporter, trimis al unei publicații americane, încearcă să afle răspunsul la întrebarea care se află pe buzele tuturor. Reconstituie pas cu pas viața magnatului, în căutarea de indicii despre ce a însemnat Rosebud pentru  Charles Foster Kane. Prin călătoria sa, el reface din fragmente viața unui om care accede la putere și faimă, iar în final decade dramatic. Jurnalistul investighează, printre altele,  abandonarea căminului părintesc, momentul în care, deja având o avere considerabilă, devine interesat de presa americană și căsătoria  cu Susan Alexander, o cântăreață netalentată căreia îi făgăduiește că îi va construi o operă. Reporterul intra în contact cu cei mai apropiați oameni din viața lui Kane, însă niciunul nu îi oferă un răspuns clar cu privire la  cuvântul enigmatic.

În ultima secvență a filmului, unul dintre investigatorii trimiși de publicație se află în Xanadu, înconjurat de lucrurile magnatului. El concluzionează: Nu cred că un cuvânt poate explica viața unui om. În același timp, în șemineu este aruncată o sanie scorojită, dar pe care lumina focului lasă să se citească: Rosebud. Este sania pe care Kane o ține în mână în momentul în care părinții îl anunță că va trebui să îi părăsească. Este simbolul inocenței, al siguranței și al speranței din copilărie, este ceea ce el încearcă să recapete prin idealismul lui exagerat, eșuând însă în toate apectele vieții lui. E ceea ce noi rareori ne permitem să visăm. Într-adevăr, un cuvânt nu poate explica viața unui om. Aici se arată mai degrabă că nimic nu poate fi explicat pe deplin .

Kane este victima unei lumi disociate de viața din copilărie la care el ar fi vrut să se întoarcă, a unei lumi la fel de artificiale și reci ca atmosfera geologica din Xanadu. Este dezumanizat, transformându-se într-o fosilă, într-un exponat în istorie, încetând să mai existe ca persoană și fiind consacrat ca personalitate.

Geneza filmului este bine cunoscută. Lui Welles, tânărul talent al radio-ului și teatrului, i se lasă libertate deplină de către RKO Radio Pictures pentru a regiza un film. I se alătură Herman Mankiewicz, împreună cu care va scrie scenariul. Inspirația care a creat numeroase controverse este evidentă: William Hearst, magnat al presei americane, cunoscut pentru imperiul de San Simeon și relația cu actrița Marion Davies – cea despre care, la fel ca în cazul lui Susan Alexander, se presupunea că ar fi urcat pe treptele faimei datorită banilor amantului său. Această asemănare a pus filmul într-un con de umbră în momentul lansării, Hearst luptând din greu pentru a-l scoate din cinematografe. Abia după moartea sa filmul și-a putut culege laurii.

Echipei i s-a alăturat și Gregg Toland, cel care s-a ocupat de imagine, inovând prin contribuția sa tehnologia de la acea vreme, prin dezvoltarea tehnicii focusului în profunzime. Însă inovațiile nu s-au oprit la nivel tehnologic. Filmul introduce noutăți din mai multe puncte de vedere. Lipsa cronologiei  și modul în care Welles oscilează între planul trecut și cel prezent face din fiecare secvență următoare una neașteptată, indiferent la a câta proiecție a filmului participi.

Andre Bazin afirma în faimoasa publicație Cahiers du Cinema:

Asa cum Proust făcea să țâșnească întreaga existență a povestitorului dintr-o ceașcă de ceai în care acesta muia o “madeleină”, la fel și Welles determină întreg destinul lui Kane, izbucnind din imaginea unei căsuțe peste care se așterne zăpada.

Welles foloseste multiperspectivismul. Prin intermediul personajelor – prin propriile lor viziuni și interacțiuni cu Kane – descoperim mai multe versiuni de-ale lui. Rămâne să hotărâm  noi cine a fost  cu adevărat Charles Foster Kane, dacă a existat ca  simbol sau ca om.