Am așteptat cu mare emoție Gala Festivalului de Film de la Berlin. Aveam acel feeling că se va întampla acel ceva frumos. Desigur, feeling-ul meu se baza pe  o realitate – filmul a plecat din România cu o campanie deșteaptă de PR, cu cronici internationale promițătoare, aflându-se printre favoriții competiției. Campania de susţinere a echipei filmului – “Susţine România la Berlinală!” – a generat peste 70.000 de vizualizări în mediul online. În campanie s-au implicat personalităţi din sportul românesc, dar şi artişti, vedete de radio şi televiziune, bloggeri şi cinefili. De altfel, cu o seara inainte de gala, Pozitia Copilului a obţinut Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiţia festivalului, dintre cele nouăsprezece aflate în cursa pentru Ursul de Aur.[1]

Contextul era pregătit. La câteva secunde după anunțarea premiului, social media a explodat :). Mi-am manifestat bucuria și mandria prin like-uri și share-uri, la fel ca mulți printre prietenii mei si m-am bucurat sincer pentru oamenii aceia minunați care au făcut acest premiu posibil. Discursul Adei Solomon mi-a confirmat încă o dată că numai printr-un profesionalism de excepție se poate ajunge la un asemenea nivel de performanță.

Discursurile de acceptare a unor premii sunt, în general, simpliste, ajunse cumva în clișeu (seria de mulțumiri adresate celor apropiați). Se întâmplă tot mai rar să avem parte de un discurs în adevăratul sens al cuvântului, un discurs concins, inspirațional și chiar de conștientizare și semnalare a unei probleme (conceptul de awareness). Ada Solomon[2] nu s-a limitat la clasicele mulțumiri, ci a profitat de faptul că toată lumea bună a cinematografiei (și nu numai) era cu ochii pe premianți, atragând atenția asupra locului pe care cultura românească îl are în politica de stat.

Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare decât să câştig. […] Politicienii români ar trebui să fie mai atenţi faţă de cinematografia română şi de cineaştii români, care sunt nişte ambasadori extraordinari pentru România. Le mulţumesc şi celor care nu au crezut în noi, care nu ne-au susţinut, pentru că ne-au făcut să devenim mai puternici şi mai hotărâţi. [Ada Solomon]

Nu am putut să nu observ ce ușor ne asumăm o victorie, noi ca popor, și cât de greu suportăm eșecul. Aș fi putut paria că dacă filmul nu ar fi luat premiul, trei sferturi din titlurile din mass media ar fi fost Netzer/Pozitia copilului A RATAT Ursul. Aceasta presupunere are la baza o serie de astfel de poziționări anterioare, cea mai recentă având loc la începutul anului când După dealuri, filmul regizat de Cristian Mungiu, propunerea României pentru Premiile Academiei Americane, nu s-a calificat în competitie. Titlul general din mass media a fost Cristian Mungiu a ratat Oscarul. A ratat, el Cristian Mungiu, regizorul care nu a fost capabil sa califice România mai departe. Eșec. Care au fost titlurile în ultimele două zile? România a câștigat Ursul de Aur – ea, România, cu toți cetațenii ei.

Și totusi, nevoia de senzațional (cu tentă negativă) a existat chiar și în aceste condiții excepționale – în interviurile de la aeroport, când echipa filmului a ajuns la Bucuresti, un reporter a întrebat cum de nu a câștigat Luminița Gheorghiu rolul pentru cea mai bună interpretare feminină. Răspunsul minunatei Ada Solomon a demonstrat încă o dată cât de superficială este aceasta parte a presei, dornică de breaking news și analize neprofesioniste –  prin regulamentul festivalului câștigatorul Ursului de Aur nu poate fi premiat și la alte secțiuni. Parcă tot am vrea să căutam și eșecul, nu?

Nu pot să nu caut rădăcinile acestui gen de mentalitate în perioada comunistă (defect profesional :)). Strategiile naționale de recunoaștere internațională și de obținere a prestigiului se aplicau în mod special sportului. Astăzi, ne place să credem că România este o putere în lumea cinematografică, prin ceea ce s-a numit generic Noul Val. Dacă luam, însă, fiecare succes în parte, realizăm că reprezintă reușitele unor oameni excepționali și a eforturilor extraordinarea ale acestora, nu a unei strategii naționale de susținere a cinematografiei. Câți dintre noi susținem cinematografie românească plătind bilet? Câți dintre noi susținem cinematografele mici, care promovează de cele mai multe ori filme românești sau europene?

Îmi place să cred că toți cei din lista mea de prieteni care s-au bucurat de succesul filmului Poziția Copilului la Berlin vor merge în cinematografe să vadă filmul, să fie felul nostru prin care mulțumim acestor oameni minunați pentru profesionalismului lor. Și pentru că în toată presa internațională s-a scris, încă o dată, despre România. De bine.


[2] Cristina Bazavan a scris un articol minunat despre Ada Solomon – http://bazavan.ro/2013/02/pozitia-producatorului-ursul-de-aur-la-berlin/ Publicul din România va avea ocazia să vadă Poziţia copilului în cinematografe începând cu 8 martie 2013. sursa foto