Manuscrisul Voynich, numit aşa după Wilfried Michael Voynich – cel care l-a cumpărat în 1912 – este un manuscris medieval nedescrifrat încă scris într-o limbă necunoscută şi care prezintă desene şi schiţe ciudate ale unor plante, neidentificate cu vreo specie cunoscută în lume, semne zodiacale complexe şi diferite alte desene cum ar fi femei scăldându-se în bazine pline cu un lichid verde necunoscut. Acesta a devenit cunoscut ca fiind „cel mai misterios manuscris din istorie” alături de alte documente precum harta amiralului otoman Piri Reis din 1513 care înfăţişează părţi din Antarctica neacoperite de gheaţă.

Manuscrisul este scris clar de la stânga la dreapta şi nu există tăieturi sau corecturi efectuate, scrisul este foarte fluent şi aşezat în pagină însă desenele nu sunt executate cu aceeaşi strădanie. Cercetătorii l-au şi împărţit în mai multe părţi din cauza acestor desene: o parte cu desene ce par a fi plante deşi nici una nu a putut fi identificată cu vreo specie existentă, o parte cu desene de natură astronomică care conţine diagrame ale unor stele şi alte corpuri cereşti, o parte de ordin biologic unde apar femei dezbrăcate ce par a se scălda în bazine pline cu un lichid verde care se scurge din ţevi ce par a fi construite din material organic şi o parte farmaceutică ce prezintă părţi din plante tăiate şi alte desene ce par a fi borcane folosite de către apotecari. Mai există şi pagini unde sunt scrise paragrafe scurte marcate cu câte o „steluţă” – acestea se presupune că ar fi reţete.

Mulţi cercetători şi-au dat cu părerea asupra scopului manuscrisului. Unii consideră manuscrisul ca fiind o lucrare ce tratează probleme de medicină, alchimie sau magie iar textul ar putea fi compus din „reţete” pentru diferite poţiuni sau tratamente medievale  cel ce a scris acest manuscris dorind, probabil, ca descoperirile sale să rămâne secrete. Dacă teoria aceasta ar fi adevărată motivul pentru care s-a folosit de această metodă pentru a păstra secretă munca sa ar fi simplu: în Evul Mediu nu se făcea o diferenţă prea mare între medicină şi magie, graniţa nu era una bine stabilită, iar unii medici erau deseori acuzaţi de vrăjitorie, această acuză fiind una destul de gravă ce putea duce chiar la torturarea şi executarea persoanei în cauză. Totuşi, dacă a inventat acest alfabet nou atunci cel ce l-a inventat ar fi trebuit să înveţe şi pe altcineva acest sistem nou de scriere, asta în caz că ar fi dorit ca munca sa să fie lăsată şi altora. În cazul în care nu a dorit ca munca sa să fie lăsată moştenire altora este posibil ca manuscrisul să nu fie descifrat niciodată, deoarece este posibil ca autorul să fie singurul care cunoştea caracterele respective şi de unde acestea au fost derivate sau inspirate.

O altă teorie este aceea că manuscrisul nu este nimic altceva decât o farsă bine pusă la punct. Într-adevăr şi aceasta ar putea fi o teorie adevărată însă ea ridică multe semne de întrebare, chiar mai multe, după părerea mea, decât prima: de ce ar fi scris cineva acest manuscris doar ca o farsă? Acesta ar fi întrebarea principală. Se ştie că în Evul Mediu foarte puţini oameni ştiau carte, în comparaţie cu ponderea existentă astăzi, iar cărţile erau scumpe (unele costau şi cât câteva sate) la fel şi materialul din care erau făcute. Pentru scrierea unei cărţi se lucra câteva luni bune, uneori chiar şi ani şi nu cred că această teorie ar putea fi validă. Este una din teoriile pe care le resping pentru un motiv care mie mi se pare destul de plauzibil: care ar fi fost scopul?

O a treia teorie pe care aş mai menţiona-o aici ar fi aceea că însuşi Voynich [1] ar fi fabricat manuscrisul pentru a se îmbogăţi însă datarea cu Carbon-14 a dovedit că manuscrisul este într-adevăr unul autentic medieval.

Am avut ocazia (şi timpul necesar) de a mă uita peste manuscrisul Voynich graţie fotografiilor de calitate superioară puse la dispoziţie de către biblioteca digitală a Universităţii din Yale şi am ajuns la următoarea concluzie: manuscrisul este o culegere de texte ce tratează subiecte de alchimie, medicină şi cosmologie (având în vedere că în Evul Mediu acestea trei sunt într-o strânsă legătură pare a fi destul de plauzibil) scris într-un alfabet construit de cineva dar care este derivat dintr-un alfabet cunoscut europenilor acelor vremuri şi care eu consider că este cel latinesc. Dacă cineva se va uita la o pagină din manuscris destul de atent va observa faptul că formele caracterelor sunt derivate din alfabetul latinesc, lucru destul de plauzibil având în vedere că manuscrisul a circulat în mai toată existenţa sa prin centrul şi vestul Europei acolo unde limba latină era foarte utilizată. Se observă de asemenea şi unele caractere care par a fi abrevieri specifice limbii latine medievale. Totuşi, atunci când aceste caractere sunt convertite în caractere ale alfabetului latinesc cuvintele care apar nu par a fi în nicio limbă cunoscută. Ar putea fi format însă şi din anagrame iar această teorie este susţinută şi de alţii care au studiat documentul.

Istoria manuscrisului este una interesantă deoarece istoria sa timpurie, în mare parte, nu ne este cunoscută, acesta venind în atenţia publicului odată cu descoperirea sa în 1912 şi odată cu cumpărarea sa de la Villa Mondragone, lângă Roma, de către anticarul Wilfrid Voynich. Acesta a crezut iniţial că manuscrisul datează din secolul al XIII-lea, însă o datare cu Carbon-14 a cercetătorilor de la Universitatea din Arizona a arătat faptul că manuscrisul a fost fabricat între 1404 şi 1438. [2]

O scrisoare din 1666 găsită în interiorul manuscrisului, adresată de Johannes Marcus lui Athanasius Kircher, spune că acesta a aparţinut cândva împăratului Rudolf II (1552-1612) care a plătit 600 de ducaţi de aur pe el. Cartea i-a fost dat lui Jacobus Horcicky de Tepenecz, cel care se ocupa de grădinile lui Rudolf. Următorul proprietar confirmat este Georg Baresch, un alchimist din Praga care îi trimite o mostră din carte lui Athanasius Kircher împreună cu o scrisoare, în 1639, în care-i cere să o descifreze deoarece mai înainte Athanasius publicase o lucrare în care susţinea că a descifrat hieroglifele egiptene. Nu se ştie însă dacă acesta i-a răspuns sau nu lui Baresch. După moartea lui Baresch manuscrisul a ajuns la Jan Merek Marci, rector al Universităţii Carol din Praga, care în cele din urmă i-a trimis cartea lui Kircher, cu care era bun prieten.

De aici, urma manuscrisului se pierde în istorie şi nu au mai existat înscrieri despre el sau menţionări timp de 200 de ani până când acesta a fost descoperit de către Voynich într-un colegiu iezuit de lângă Roma într-un cufăr unde se aflau lucrări şi corespondenţa lui Kircher.

Originea autorului manuscrisului este controversată însă un prieten de-al lui Kircher, Raphael Mnishovsky, îl considera pe Roger Bacon, cunoscut om de ştiinţă franciscan, ca fiind autorul. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat atunci singurul care i-ar fi putut vind lui Rudolf al II-lea manuscrisusl ar fi fost John Dee, matematician englez, despre care se ştia că deţine o mare parte din lucrările lui Bacon. Au existat însă şi alte teorii despre autorul manuscrisului: teoria care susţine că însuşi Leonard Da Vinci l-a scris sau o teorie susţinută de unii cercetători este aceea că Voynich l-a fabricat pentru a deveni faimos. Cu toate acestea însă, autorul nu ne este încă cunoscut.

Manuscrisul îşi merită, deci, numele de „cel mai misterios manuscris din istorie” fiind o enigmă totală pentru cei care l-au studiat şi pentru cei care au aflat despre el. Nimic din ceea ce apare în el nu duce undeva concret şi cineva se poate pierde uşor între paginile sale teorii noi apărând mereu însă niciuna cu o soluţie exactă. Acesta ar putea fi orice de la un document care ascunde secrete şi reţete medicinale miraculoase la o farsă foarte bine pusă la punct care dă bătăi de cap până şi cercetătorilor secolului XXI.


[2] Daniel Stolte vorbeşte pe larg despre acest subiect într-un articol ce poate fi găsit aici: http://phys.org/news/2011-02-experts-age.html

Pentru datele cronologice s-a folosit ca sursă: voynich.nu

sursa foto