Drd. Anita Sterea

Citeam de curând un articol despre cum a pierdut şi în anul 2011 Comitetul Internaţional Olimpic Premiul Nobel pentru Pace.  Un subiect interesant, însă pentru necunoscători un subiect fără esenţă şi conţinut aş putea spune. Mişcarea olimpică are o doză de pacifism exprimată prin cele 6 principii fundamentale (create de Pierre de Coubertin si modificate ulterior de urmaşii acestuia) ale mişcării olimpice moderne, însă originea acestora se pierde cu mult în negura vremii, mergând în istorie până în Antichitate, acolo unde Jocurile Olimpice îşi au originile.

Dacă ne raportăm la Jocurile Olimpice Antice, înţelegem că de la începuri, acestea apar pentru a aduce pacea  pe teritoriul Vechii Elade. Legenda de secol IX î.Hr vorbeşte despre Iphitos, conducătorul cetăţii Elis, care mergând să ceară ajutor renumitului Oracol de la Delphi, adresează acestuia următoarea întrebare „cum să pun capăt războaielor care se abat asupra regatului meu”. Răspunsul primit este oarecum neaşteptat pentru Iphitos, Oracolul vorbind în răspunsul său  despre organizarea unor concursuri atletice în Olimpia (aflata în regatul lui Iphitos, numit Elis), o dată la 4 ani.  Pe  parcursul acestor întreceri trebuia proclamat armistiţiul pe întreg teritoriul grecesc. Aceasta era soluţia oferită  de Oracol la problema adusa în discuţie de conducătorul grec.

Ekeheria în limba greacă sau pacea olimpică temporar instalată, va ajunge să devină un adevarat obicei în lumea antică elenă. Acest angajament oral între toate cetăţile greceşti, se va extinde şi către alte întreceri sportive panelenice, astfel că acest armistițiu apărut la Olimpia va fi preluat şi aplicat şi pe  parcursul Jocurilor sportive de la Nemea, Delphi sau Isthmia. Cu toate că la aceste competiţii sportive participau sportivi atât eleni cît şi din coloniile greceşti apropiate, ekeheria sau  legea nescrisă a instalării păcii olimpice nu se va aplica  niciodată statelor externe teritoriului grecesc, rămânând o cutumă a sistemului grecesc cu precădere.

 În general armistiţiul ţinea o luna, însă se putea extinde la 2-3 luni, şi avea scopul de a-i proteja pe sportivii, spectatorii, arbitrii, antrenorii şi  artiştii care călătoreau din toate colţurile Greciei  pentru a lua parte la marile  întreceri sportive organizate pe teritoiul grecesc (Olimpia, Nemea, Isthmia şi Delphi).

Armistiţiul era anunţat prin mesageri, care prezentau data exactă de desfăşurare a festivalului. Pe perioada armistiţiului nici un soldat, fie şi gardă de corp al vreunui rege,  nu putea pătrunde cu armament de luptă  în aria stadionului olimpic, armele fiind lăsate la poarta stadionului şi de civili. Pedepsele cu moartea nu se executau pe parcursul jocurilor. De asemenea, Olimpia devine şi loc de semnare a unor tratate de pace, sau reînnoire a altora deja existente, ca de ex. „tratatul de 30 de ani între Atena şi Sparta”, dovadă că pacea era cea care guverna competiţia olimpică şi o făcea să existe şi să se dezvolte de la o ediţie la alta.

Dacă ne raportăm numai la lumea antică, am putea afirma că acest principiu cutumiar al armistiţiului olimpic a ajutat la supravieţuirea Jocurilor Olimpice antice pe o perioadă de mai bine de 1200 de ani, fiind una din puţinele legi nescrise existente în sistemul juridic grecesc care s-a aplicat de un număr atât de mare de cetăţeni şi pe o perioadă atât de lungă. Nu ştim cât de mare era dorinţa de a pune armele în cui pentru a lăsa sportivii să vorbească, însă prestigiul adus de un campion olimpic, de care se bucura o cetate era de multe ori extrem de important în rapoartele diplomatice dintre cetăţile greceşti, lupta pentru supremaţia olimpică existantând încă din acea perioadă.

La sfârşitul secolului al XIX-lea baronul Pierre de Coubertin, are ideea şi posibilitatea de a readuce la viaţă competiţia olimpică dupa mai bine de 14 secole. În 1894, în urma Congresului de la Paris, Comitetul Internaţional Olimpic era înfiinţat, iar doi ani mai târziu prima ediţie a Jocurilor Olimpice Moderne se desfăşura la Atena. Încă de la început mişcarea olimpică, aşa cum a gândit-o Coubertin, avea un scop cu pregădere educativ, care se regăseşte foarte bine explicat  în cele 6 principii fundamentale ale olimpismului. Mai mult decât atât principiul al doilea al mişcării olimpice vorbeşte despre promovarea unei societăţi paşnice, ideea aceasta fiind puternic legată de conceputul de „ekeherie” din antichitate, care nu-i era deloc străin părintelui fondator al Jocurilor Olimpice Moderne. Deşi şi-a dorit să aducă şi pacea prin mişcarea olimpică, Coubertin nu a reuşit acest lucru. Primul şi cel de-al doilea război mondial, au facut ca arena sportivă să fie închisă lăsând locul focurilor de armă (ediţiile Jocurilor Olimpice de Berlin 1916 precum şi cele de vară şi iarnă din 1940, 1944 fiind anulate din cauza războiului). De asemena, după cel de-al doilea război mondal, mişcarea olimpică continuă să se lovească de violenţe, pacea olimpică fiind un concept inexistent în vreme sau mai bine zis existent doar pe hârtie. Masacrul de la Munchen din 1972, boicoturile cauzate fie de confruntări violente sau dispute politice,  din 1956, 1968, 1980, 1984, 1988 sau rivalitatea excesivă din arena olimpică dintre SUA şi URSS în timpul Războiului Rece sunt doar câteva exemple. Toate aceste evenimente neplacute ale istoriei au făcut din mişcarea olimpică o portavoce către popoarele lumii faţă de problemele existene pe glob la un anumit moment. Rolul pacifist al miscării sportive fiind înţeles diferit de oamenii politici contemporani şi interpretat  de fiecare după propriile criterii.

Până la căderea Cortinei de Fier, pacea olimpică era un concept abstract şi greu aplicabil societăţilor şi contextului internaţional existent.  La începutul anilor ‘90 pacea olimpică intră în vizorul oamenilor de specialitate şi începe să capete un oarece contur. În 1992 la a 99-a sesiune a Comitetului Internaţional Olimpic, preşedintele de atunci al acestui for Juan Antonio Samarach, aducea în discuţie posibilitatea mai multor săptămâni de încetare a focului pentru o mai bună desfăşurare a ediţiilor olimpice. Propunerea sa se va transpune într-o propunere oficială adresată  de Comitetul Internaţional Olimpic Organizaţiilor Naţiunilor Unite, organismul internaţional care ar fi putut face cu adevărat ceva pentru a aduce pacea în arena olimpică. În 1993 ONU va da prima rezoluţie în favoarea armistiţiului pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 1994 de la Lillehammer, Norvegia.  În acea vreme Europa era acoperită din nou de război, astfel că în timpul JO de la Lillehammer, se va opri focul în Sarajevo pentru o zi, timp în care însuşi Juan Antonio Samarach va merge în vizită în capitala Bozniei şi Herţegovinei, fiind  însoţit de o delegaţie UNICEF care a avut şansa să ducă importante ajutoare umanitare într-o zonă puternic afectată de război.  Ceea ce s-a întâmplat la Sarajevo în 1994 a demonstrat că armistiţiul olimpic se poate aplica şi în contemporaneitate, fiind o adevarată lecţie pentru pace fie ea şi temporară.

Din acest moment legătura dintre Comitetul Internaţional Olimpic şi ONU devine tot mai strânsă. ONU proclamă anul 1994 „anul internaţional al sportului şi idealului olimpic”. De asemena, din acest moment ONU dă o rezoluţie cu privire la Jocurile Olimpice de iarnă sau de vară cu un an înainte de începerea competiţie, prin care cere încetarea focului în zonele de conflict pe parcusul desfăşurării competiţiei olimpice, o astfel de rezoluție fiind dată și pentru Jocurile Olimpice din acest an de la Londra.

Pornind de la aceste măsuri întreprinse la nivel internaţional, sportivii din toată lumea, participanţi la Jocurile Olimpice, au contribuit prin gesturi mici dar semnificative la promovarea păcii la nivel naţional sau internaţional, astfel că în 2000 la ediţia de vară de la Sydeny, întreaga planetă a putut vedea sportivii Coreei de Nord defilând alaturi  de cei din Coreea de Sud la ceremonia de deschiderea a Jocurilo Olimpice. În acelaşi an, CIO inaugura „Centrul Internaţional pentru pace olimpică”, o instituţie care are ca scop promovarea, încurajarea şi găsirea unor soluţii legale necesare pentru aplicabilitatea acestui concept. Cu toate acestea la ultima ediţie de vară a Jocurilor Olimpice de la Beijing, în ziua  ceremoniei de deschidere, Rusia invada Georgia, şocând întreaga opinie publică prin încălcarea armistiţiului olimpic. Chiar dacă situaţia era tensionată între cele doua state, la ceremonia de premiere în proba feminină de pistol cu aer comprimat 10m, reprezentantele Rusiei (medalie de aur) şi Georgiei (medalie de bronz) s-au îmbrăţişat pe podiumul olimpic, transmiţând întregii planete un mesaj de prietenie, respect şi întelegere reciprocă.

În concluzie, putem afirma că armistiţiul olimpic deşi este un concept cu o mare importanţă în antichitate, în lumea modernă nu şi-a găsit încă cadrul legal necesar pentru a ajunge să fie aplicat, însă stransa legătură dintre CIO şi ONU este un prim pas în vederea  identificării mijloacelor prin care acest concept se poate transforma de la  forma idealistă la o formă reala aplicabilă secolului XXI.

Articol aparut în ”Spirit olimpic”, 2011

surse foto: 1, 2.

Bibliografie:

  • Olympic Truce-Peace inspired by sport, ed. International Olympic Truce Center-2009.
  • Olympic Truce-Sport as a platform for peace, 2009.
  • Recomandări ONU-CIO în urma forumului ONU-CIO- “Importanţa parteneriatului”, Lausanne, mai 2010.
  • Rezoluţiile ONU cu privire la mişcarea olimpică

——-

Anita Sterea este doctorand în anul al III-lea, la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, specializarea istorie contemporană, cu teza ”Dezvoltarea mişcării olimpice româneşti  în perioada comunistă”. Interesul pentru mişcarea olimpică şi sport în general   s-a manifestat încă din anii facultăţii, interes ce se va materialize prin absolvirea masterului în ” Studii olimpice, educaţie olimpică şi organizarea evenimentelor olimpice”, master organizat de Academia Internaţionala Olimpică şi Universitate din Pelopones. Din 2008  până în prezent   colaborează cu Academia Internaţională Olimpică pentru diferite sesiuni internaţionale.  Este implicată active şi în mediul organizaţiilor neguvernamentale, fiind vicepreşedinte al Asociaţiei Coolturale ”Noua ne Pasa!” şi colaborând în diferite proiecte cu Fundaţia Calea Victoriei, Asociaţia pentru Tineri ”Arlechin(O)” şi Asociaţia Civicus România.